De la inceputul anului viitor, cafeaua se va ieftini cu circa 5% fata de nivelul actual, datorita reducerii accizei la acest produs cu 20%. De altfel, dupa cum a declarat ministrul finantelor publice, Mihai Tanasescu, pana la 1 ianuarie 2007, acciza la cafea va fi eliminata. Urmatoarea reducere a acestei taxe de consumatie, de 50%, va avea loc in 2006, a afirmat ieri Tanasescu.
Consum de cinci ori mai mic
Oficialul Finantelor a tinut sa precizeze ca reducerea taxarii, care va continua si in urmatorii ani, va trebui sa fie un proces prudent, care sa tina cont de obiectivele de dezvoltare economica, sustinerea programelor sociale, de continuarea macrostabilitatii economice. Romania are, la ora actuala, unul dintre cele mai scazute niveluri ale consumului de cafea din Europa, de 1,51 kg/locuitor anual, fata de Norvegia, cu 9,4 kg/locuitor sau Germania, cu 8,1 kg, a declarat ieri secretarul general al Asociatiei Romane a Cafelei (ARC), Gabriel Sidere. Nivelul foarte ridicat al accizei, printre cotele cele mai inalte aplicate pe plan mondial, este principala cauza a consumului redus de cafea din tara noastra. Astfel, la ora actuala, acciza la cafea verde este de 850 euro/tona, cea la cafeaua prajita de 1.250 euro/tona, in timp ce la cafea solubila acciza este de 5.000 euro/tona. In tari precum Ungaria, Republica Ceha sau Lituania, nu se aplica acciza la cafea.
Se importa cu precadere cafea verde
Considerat un produs de lux in perioada ceausista, consumul de cafea a crescut constant, ajungand la 41.178 tone anul trecut, de la 9.777 tone in 1994. Din totalul cantitatilor importate in 2003, cafelei verzi i-au revenit 33.919 tone. "In lipsa accizelor, consumul ar fi fost semnificativ mai ridicat, de circa 60.000 tone anual", au declarat reprezentantii Asociatiei Romane a Cafelei. Efortul bugetar implicat de reducerea cu 20% a accizei este estimat pentru anul viitor la aproximativ 300 miliarde de lei. Anul trecut, veniturile din accizele la cafea ale bugetului de stat au fost de 1.695 miliarde de lei, ceea ce reprezinta 2,8% din incasarile provenind din aceasta taxa de consumatie.
"Reducerea accizelor la cafea va contribui semnificativ la scaderea pretului acestui produs in Romania, permitand pe de o parte cresterea consumului si pe de alta parte accesul consumatorilor la produse de cafea de calitate", a declarat Gabriel Sidere. De altfel, circa 20% din piata cafelei o ocupa produsele contrafacute. Oficialul ARC spune ca eliminarea accizelor va conduce la micsorarea pretului la importator cu 4-5% si estimeaza ca lanturile de distributie vor trebui sa se alinieze scaderii preturilor.
"Pretul produselor pe raft este imposibil de determinat. O asociatie nu poate impune modificarea pretului practicat de agentii economici, ci doar sa le coboare si sa determine astfel piata", a mai punctat Sidere. Membrii ARC detin impreuna peste 90% din marcile oficiale de pe piata autohtona a cafelei.
Have something to add? Share it in the comments.