Foaia de parcurs o avem deja. Au fost stabilite etape, obiective pentru fiecare etapa, miza fiind pregatirea economiei romanesti pentru o integrare optima in Uniunea Europeana si in economia globala. De aici incolo, criteriile cantitative au si vor avea tot mai putina importanta. Intrebarea esentiala: cum vom face fata criteriilor de performanta ?
Inainte insa de a porni la drum, e bine sa ne facem ordine in casa. Plecand de la un adevar adeseori ignorat: acela ca politicile monetara, fiscala si de restructurare sunt complementare; ele se potenteaza reciproc. Trenul cresterii economice va inainta greu sau nu va inainta deloc daca aceste trei locomotive nu vor actiona deodata.
Sa nu mai confundam efectele cu cauzele
In fond ce vrem? Sa avem cresteri neinflationiste, dublate de o oferta de noi locuri de munca. Daca le vom avea… vom avea si coeziune sociala. Altfel nu vom reusi sa ne potrivim ceasurile cu mersul planetei; si mai departe, nu vom reusi sa asiguram, la noi acasa, o buna functionare a economiei. Consecintele? Nu vom fi performanti, nu vom obtine stabilitate interna, nu vom deveni competitivi.
Vrem intr-adevar sa fim competitivi? Daca da, e timpul sa nu mai confundam efectele cu cauzele. Caci le confundam adeseori. Bunaoara, veniturile n-au cum sa creasca numai pentru ca… cresc si preturile. Fiindca ambele sunt efecte. Veniturile indica pana la ce cote se poate urca plata muncii; in acelasi timp, preturile arata valoarea pe care pietele o recunosc rezultatelor muncii, fie ele bunuri economice, fie servicii. Prin urmare, e impotriva logicii economice sa facem din dinamica preturilor o cauza pentru sporuri de venituri. Cauza e in alta parte: munca recunoscuta de piata. Ori de cate ori salariile au crescut fara a fi insotite de mai multa productivitate si mai multa eficienta, intreprinderile nu au putut obtine profit decat prin explozia preturilor. Prin inflatie. De fapt, au obtinut un surogat de profit. Iar cand preturile au crescut prea mult, in asa fel incat pe piata s-a restrans numarul consumatorilor in stare sa faca fata inflatiei, din cauza salariilor devansate de preturi, sumele incasate din vanzari au inceput sa fie mai mici decat cele cheltuite in productie. De unde atunci salarii mai mari?
Cum se frange unda de profitabilitate
Mai departe, in ecuatie intra cifrele de afaceri. Daca ele sunt mici, salariile n-au cum sa fie mari. Din compensari, din indexari, din angajarea de comenzi de stat pentru intreprinderile cu pierderi n-au cum sa iasa venituri indestulatoare.
Unda de profitabilitate se frange astfel in fata unor mici interese promovate de marile intreprinderi de stat. Ce urmeaza? Nu se investeste mai mult, nu apar locuri de munca, nu sporeste productivitatea, nu obtinem mai multa eficienta. In acest fel, salariile cresc incet si de multe ori fara acoperire cu rezultate economice. In plus, mai vine si FMI si ne admonesteaza ca in Romania cresc salariile in intreprinderile de stat cu pierderi.
De fapt, ce pierd aceste… intreprinderi cu pierderi? Bani, fara indoiala. In orice intreprindere normala, oricare ar fi natura ei, fiecare secunda se socoteste in bani: cat s-a incasat, cat s-a cheltuit, ce profit s-a realizat. Fiecare decizie este evaluata in bani: cat este costul si cat va fi castigul. In ultima instanta, rostul unei intreprinderi este acela de a produce bani. Degeaba se fabrica masini, piese ori alte bunuri daca nu sunt vandute pe bani. Cand, insa, in multe societati comerciale cu capital majoritar de stat, sunt produsi mai putini bani decat au fost consumati, diferenta nu mai poate fi acoperita decat din inflatie. Prin profit nominal.
Mai sunt si intreprinderi care si-au acoperit pierderile de la buget. Ca sa supravietuiasca, au mancat banii spitalelor, scolilor, institutiilor de cultura. Acum, mecanismul folosit de 13 ani incoace, timp in care inflatia a tinut loc de productivitate si competitivitate, iar bugetul a subventionat pierderi, e uzat. E vremea sa fie inlocuit. Nu avem decat o sansa: parasirea iluziei ca se poate inainta risipind resurse.
Bani reali si bani pe hartie
Daca populatia Romaniei nu a ajuns, inca, la bunastarea meritata, asta se intampla pentru ca o buna parte din economie continua sa piarda bani. Aceasta realitate o platim scump. Totusi, o toleram.
O buna parte a societatii noastre considera normale lucruri aflate cu capul in jos. In consecinta, prea putini romani par a fi deranjati ca industria consuma in nestire materii prime si resurse energetice, fara sa asigure in compensatie valoarea adaugata necesara. Sau ca deficitele continua sa fie mari.
Toleram inclusiv neputinta multor agenti economici de a realiza produse competitive, care sa fie cautate pe piata interna sau la export, si acceptam ca aceasta neputinta sa fie suplinita de intelegeri oculte intre intreprinderi privind "vanzari" cu plata amanata la nesfarsit catre parteneri interni. Sau amanarea datoriilor catre buget. In acest fel, este intretinuta iluzia ca intreprinderile in cauza… incaseaza bani. Incaseaza intr-adevar, dar numai pe hartie. Din acesti bani nu au cum sa fie platite salarii mai mari.
In orice activitate economica, steaua polara este profitul. Desigur, profitul real. Dar ca sa poti face profit real e nevoie de capital banesc. Nu de blocaj financiar. E nevoie de bani liberi, neblocati, care sa fie transformati in capital productiv, prin investire. Si din care sa rezulte bunuri sau servicii cautate pe piata, de cumparatori tot mai multi, dispusi sa plateasca pretul optim. Asa incat sa poata fi asigurat un profit optim.
Have something to add? Share it in the comments.