Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) va organiza curand o licitatie pentru achizitia de modul IT, ATM-uri si POS-uri necesare introducerii sistemului de plati electronice prin carduri, pentru care banca a primit deja aprobarea de la Ministerul Finantelor. Totodata, CEC analizeaza posibilitatea achizitiei, tot prin licitatie, a unor module pentru front office (sisteme speciale pentru computerele de la ghisee), pentru o deservire mai prompta a clientilor. O alta noutate in domeniul produselor o va reprezenta introducerea transferului de valuta in si din strainatate pentru persoane fizice. In acelasi timp, CEC va continua procesul de restructurare institutionala, prin inchiderea tuturor agentiilor nerentabile, si va apela la o firma specializata in evaluare profesionala a personalului, ceea ce va duce in final la o apreciere mai justa a personalului si, implicit, la o retribuire mai corecta a angajatilor. CEC a inceput acest an cu un profit net de 86,3 miliarde de lei obtinut in luna ianuarie, mentinand tendinta anului trecut. Banca a incheiat anul 2003 cu un profit net de peste 483 miliarde de lei, mai mult decat dublu fata de anul anterior (232 miliarde de lei), si cu active de circa 40.000 miliarde de lei, in crestere nominala cu 10,83% fata de 2002, ceea ce o plaseaza pe locul trei in clasamentul bancilor romanesti, dupa BCR si BRD.
Posted by
September 3, 2025
Have something to add? Share it in the comments.