Stiri si noutati

CFR a inchiriat doar 846 km de cale ferata, din cei 2.890 scosi la mezat

Compania Nationala CFR SA a reusit sa inchirieze, dupa primele doua licitatii organizate luna trecuta, din cei peste 2.890 de kilometri scosi la mezat, numai 846 km de cale ferata neinteroperabila, producatoare de mari pierderi. Valoarea totala de inchiriere a celor 846 de km a fost de aproape 10 miliarde de lei, dupa licitatiile organizate la Bursa Romana de Marfuri, fata de cea propusa initial, de circa 9 miliarde de lei. Firmele care au inchiriat cele 33 sectii de circulatie, reprezentand o cota de 31% din totalul de 105 sectii de circulatie scoase la licitatie, vor incerca sa obtina profit din contractele incheiate si sa creasca rentabilitatea portiunilor respective. Astfel, Sectia P1 Capul Midia-Capul Midia, care masoara 4 km, a fost inchiriata, pentru un an, contra sumei de 1,71 miliarde de lei, iar tronsonul Borsa-Viseul de Jos, in lungime de 23 km, a fost adjudecat cu 55 milioane de lei. Sectia Campina-Campinita, care masoara 8 km, a fost inchiriata, tot pentru un an, pentru suma de 20 miliarde de lei, iar portiunea Ditesti-Gura Palangii, in lungime de 8 km, a fost adjudecata cu 23 miliarde de lei. Majoritatea sectiilor au fost inchiriate pentru transportul feroviar de marfa si mai putin pe traficul de calatori. Pentru atribuirea celor 82 de sectii care nu si-au gasit clientii, care insumeaza circa 2.000 km, va fi organizata a treia licitatie, in termen de maximum o luna. In cazul in care nu vor exista societati interesate de ofertele de inchiriere, nici dupa organizarea celei de-a treia licitatii, respectivele tronsoane feroviare vor fi inchise, declara surse din SNCFR. Banii din chirii vor fi utilizati pentru acoperirea datoriilor si modernizarea infrastructurii. (S.E.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *