Intrebat, candva, de ce nu ies mai multi actori talentati de la conservator, Caragiale a raspuns: "Pentru ca nu intra mai multi tineri talentati". Parafrazandu-l, aflam raspunsul la una dintre intrebarile care ii obsedeaza pe romani: "De ce consumam mai mult decat producem, fara sa putem sa ne asiguram necesarul de consum?" Fireste, pentru ca productia noastra nu e inca eficienta si pentru ca in economia reala nu intra mai multe investitii.
Un rus cunoscut astazi pe intreaga planeta, care cu mai multi ani in urma a decis sa traiasca in Statele Unite, unde s-a apucat sa-i invete pe americani cum sa-si "planifice" cresterea economica, Wassily Leontief, s-a ales cu Nobel pentru economie. Modelul lui economic, care are in vedere un sistem complex de mjloace aducatoare de profit, este exprimat prin una dintre cele mai simple ecuatii: "Input – output". Ecuatia surprinde ce resurse intra si ce se obtine intr-o activitate economica.
Romania, care a crezut mai mult decat alte tari in sistemul productiei materiale, a ajuns in coada Europei la capitolul servicii, consecinta fiind reducerea drastica a Produsului Intern Brut. Pentru ca, asa cum remarcase candva savantul francez Bertrand de Jouvenel, produsul national (indicator ce arata bogatia reala a unei tari, exprimand suma valorilor adaugate) creste nu numai daca se fabrica strunguri sau otel, ci si daca se construiesc scoli ori daca particularii platesc intrarea in piscine, isi comanda haltere sau gene false. Sigur, investitia in industrie sau in agricultura este absolut necesara. Dar la fel de necesare sunt investitiile pentru deschideri de noi afaceri in comert, in turism, in alte domenii producatoare de valoare adaugata.
Am invatat ceva, in ultimii ani: ca timpul face bani. Daca, desigur, ne depunem economiile in banci. Mai trebuie sa invatam, acum, ca explozia afacerilor aduce si mai multi bani. Daca romanii nu vor avea bani, din munca in primul rand si apoi din credite, pentru a-si plati intrarea in stranduri sau pentru a-si cumpara bilete de calatorie de la agentiile de turism, daca piscinele si magazinele nu vor avea incasari si nu vor plati impozite, daca piata de consum se va restrange din lipsa de consumatori, daca turismul, transporturile si alte servicii vor continua sa fie considerate "neproductive", deci neproducatoare de venit national, dar mai cu seama daca productia nu-si va dobandi sensul real, acela de furnizor de bunuri si servicii pentru consum, de locuri de munca si de bani, bunastarea pe care o dorim va continua sa se indeparteze de noi ca o Fata Morgana.
Nevoia de investitii
Leontief, referindu-se la tarile in curs de dezvoltare, crede ca "principalele stavile in calea unei cresteri economice sustinute si a unei dezvoltari accelerate sunt nu atat de natura fizica, cat de natura politica, sociala si institutionala". Cu alte cuvinte, important este sa existe vointa necesara, intelegerea sociala si, in fine, intreprinderile care sa asigure cresterea. Aici, Leontief vede in prim-plan fluxurile curente. Asadar, cat consum (input) este necesar pentru o crestere cu 10% a Produsului Intern Brut. Si mai departe? Pentru ca este nevoie de investitii! Si de investitori straini, atrasi prin legi bune, printr-un climat economic intern si stimulati prin sisteme optime de valorificare a investitiilor pe care ei s-ar decide sa le faca. Nimic nu-i va atrage insa, intr-o mai mare masura, decat un bun climat investitional, realizat prin valorificarea capitalului national. Pentru ca investitorul strain se va feri sa-si arunce banii pe un sol in care capitalul national nu se simte incurajat sa investeasca. Si nu investeste.
Orice activitate economica presupune o succesiune de alegeri: ce se produce, pentru cine, cat, cum, cu ce profit, totul subordonat binomului lui Leontief: intrari – iesiri. In intregul sistem economic, de la menaje si intreprinderi la servicii. Si totul incepand de la capitalul investit.
Orice investitor roman (ca si cel strain) isi va evalua "iesirea": profitul scontat. Si va socoti cat capital poate sa avanseze in acest scop. Un lucru nu spune insa Leontief, pentru ca el priveste la scara mondiala: ca trebuie sa avem in vedere si "obiceiul pamantului". Fiindca investitorului roman privat ii este foarte greu sa porneasca o afacere. Statul roman a pierdut cursa investitiilor in 1980. De atunci nu s-a mai putut redresa. Visul lui Ceausescu, de a mentine o rata inalta a acu*mularilor, de 30%, se prabusise inca in timpul vietii lui. Din 1980 si pana in 1989, volumul investitiilor a scazut. Si, in consecinta, a scazut venitul national.
Astazi, numai investitiile private mai pot salva balanta adevarului. Dar pe ei, pe investitori, cine ii sprijina?
Have something to add? Share it in the comments.