Stiri si noutati

CNAS ar putea colecta contributiile la Sanatate si in 2004

In alta ordine de idei, Ionel Blanculescu a anuntat ca in aceste zile se poarta discutii intre reprezentantii CNAS si cei ai Ministerului Finantelor pentru ca fondul de asigurari de sanatate sa fie in continuare incasat de CNAS.

Reamintim ca, potrivit unei solicitari a Fondului Monetar International, de la 1 ianarie 2004 va incepe sa functioneze Agentia Nationala de Administrare Fiscala, organism care urmeaza sa colecteze impozitele si taxele datorate bugetului de stat si contributiile la asigurarile de stat si la fondurile speciale. Argumentul CNAS in acest sens, a mai informat Blanculescu, consta in existenta structurilor specializate si pregatirea la nivel international a personalului din structurile specializate ale CNAS. "Desi s-a stabilit ca de anul viitor toate contributiile vor fi platite intr-un fond unic, decizia finala o va lua Guvernul", a explicat Blanculescu. De asemenea, un argument in favoarea mentinerii actualului sistem de colectare este, in opinia ministrului, diferenta semnificativa dintre previziunile bugetare pentru 2004 realizate de Finante si CNAS. Astfel, Finantele au estimat pentru 2004 venituri din contributiile la asigurarile de sanatate de 64.000 miliarde de lei, cu 20.000 miliarde de lei mai putin fata de sumele prevazute de CNAS. Blanculescu a adaugat ca exista solutia ca bugetul CNAS pentru anul viitor sa fie construit tinand seama de ambele propuneri, urmand ca prin rectificari succesive sa se utilizeze toate sumele virate la fondul de sanatate.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *