Stiri si noutati

CNH va majora pretul huilei livrate termocentralelor

Productia de carbune din Valea Jiului va creste de luni cu 25%, iar Compania Nationala a Huilei (CNH) va majora de la 9 dolari/Gcal la 11 dolari/Gcal pretul huilei livrate termocentralelor, a declarat, ieri, Vasile Savu, presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, citat de Mediafax.

Peste 90% din productia de huila este vanduta Termocentralei Mintia. "In acest an, vom livra catre Mintia 3,7 milioane tone de carbune", a spus Savu.

Programul zilnic de munca al salariatilor CNH va fi extins, iar angajatii vor lucra si in zilele de sambata.

Savu a declarat ca productia unitatilor miniere nu a fost depasita in ultimele luni decat cu cel mult 5%.

Pretul de livrare a carbunelui catre termocentrale a fost, in unele luni ale anului, de 5-6 dolari/Gcal, acum inregistrandu-se un nivel de 9 dolari/Gcal. Liderul sindical a adaugat ca, dupa discutiile avute cu ministrul economiei, Dan Ioan Popescu, nu se pune deocamdata problema unor disponibilizari de personal in sectorul minier, unde lucreaza 16.500 de angajati.

Potrivit acestuia, pe masura ce vor fi realizate investitii in sectorul minier, este posibil sa aiba loc reangajari de personal. (M.D.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *