Stiri si noutati

Compania Tender va infiinta un grup energetic

Compania Tender Timisoara va constitui Grupul Energetic Tender (GET) prin integrarea activitatilor de la societatile Nuclearmontaj, Vulcan Bucuresti si Fabrica de Echipamente pentru Centrale Nuclearo-Electrice (FECNE), la care este actionar majoritar, a declarat ieri Ovidiu Tender, presedintele companiei, citat de Mediafax.

"Dorim sa unim sub aceeasi palarie unitatile din domeniul productiei de echipamente pentru industria energetica si cele de montaj. La aceasta noua structura vom alipi IMGB, pentru care suntem in discutii avansate si ne mai intereseaza UCMR Resita si Caromet Caransebes", a spus Tender.

Presedintele societatii din Timisoara apreciaza ca holdingul va avea capacitatea sa participe la licitatii internationale pentru constructii in domeniul energetic. Potrivit lui Tender, GET va fi o entitate capabila sa execute ciclul complet al lucrarilor necesare pentru constructia hidrocentralelor si termocentralelor.

Ovidiu Tender a precizat ca GET este deschis colaborarii si cu firme private, in special institute si centre de cercetare. In aceste conditii, GET va putea furniza o mare parte din echipamentele necesare pentru industria nucleara. Pentru inceput, GET va avea un patrimoniu de 600 miliarde de lei si 4.200 de angajati. Dupa un an, patrimoniul va ajunge la aproximativ 1.000 de miliarde de lei, iar numarul salariatilor va fi de peste 6.000. (A.D.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *