Susanele.ro

Contribuabilii pot afla informaţii privind impozitul pe venit, începând cu 1 februarie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dat în folosinţă, începând cu 1 februarie 2006, un centru de asistenţă adresat persoanelor fizice şi juridice, unde contribuabili pot afla informaţii cu privire la impozitul pe venit, a anunţat marţi, la Seminarul de Fiscalitate, directorul Direcţiei de Îndrumare şi Asistenţă a Contribuabililor, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mihaela Huţanu. ‘Am dat în folosinţă, deocamdată cu titlu experimental, un centru de asistenţă în strada Lucreţiu Pătrăşcanu, în sediul şcolii de finanţe publice şi vamă’, a explicat Huţanu. Potrivit acesteia, există şi trei numere de telefon la care pot fi obţinute atât informaţii cu caracter general, informaţii personale (0314039160). Numărul de telefon are zece linii telefonice şi opt operatori. La alte două numere de telefon, care pot fi apelate de persoane fizice, 021/3199301 sau 021/3199309, pot fi obţinute informaţii privind impozitul pe venit. ‘Informaţiile nu vor putea fi obţinute până când se va pune în aplicare proiectul de securizare a datelor. Persoanele fizice şi juridice vor primi informaţii cu caracter general, informaţii de asistenţă şi îndrumare. Rugăminte mea este să nu se solicite consultanţă’, a mai spus Huţanu. Reprezentantul ANAF a solicitat reprezentanţilor societăţilor comerciale să semnaleze orice disfuncţionalităţi care apar.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *