Stiri si noutati

COS Targoviste, cumparat de un rus din Elvetia

Arpad Dobre

Combinatul de Oteluri Speciale (COS) din Targoviste a fost vandut ieri de Autoritatea pentru Privatizare pentru 2.027.335 dolari si 65 de centi firmei elvetiene Conares Trading AG, ai carei actionari sunt investitori rusi. Contractul de privatizare a fost semnat ieri, iar plata propriu-zisa trebuie efectuata in termen de 10 zile. In urmatorii cinci ani, rusii trebuie sa faca investitii de peste 20 milioane de dolari, din care 7,3 milioane dolari pentru protectia mediului, sa aduca un capital circulant de 3,5 milioane dolari si sa plateasca anumite datorii ale combinatului, in valoare totala de peste 6,4 milioane dolari. Practic, in cativa ani, Conares Trading AG va plati, prin contract, suma de peste 60 de milioane de dolari, reprezentand atat valoarea totala a tranzactiei asumata prin contract, cat si investitii suplimentare din profitul reinvestit.

Decapitalizare cronica, datorii uriase

Situatia COS nu e deloc roza in acest moment. Combinatul are datorii totale de peste 2.100 miliarde lei (circa 75 milioane euro), din care peste 1.000 de miliarde lei sunt datorii comerciale, aproape egale cu valoarea capitalului social (1.105 miliarde lei), iar activul net este de doar 19,8 miliarde lei. Pe de alta parte, societatea mai datora, pana ieri, statului, peste 900 miliarde lei. Din aceasta suma se vor sterge, potrivit Legii accelerarii privatizarii, peste 800 de miliarde lei, iar 36 de miliarde vor fi reesalonate, urmand a fi platite ulterior. Totodata, COS mai avea de platit circa 45 de milioane de dolari catre Elctrica si Distrigaz, din care datoria propriu-zisa este de 10 milioane dolari, restul fiind majorari si penalizari.

Iesirea din coma a COS

Drept urmare, unica sansa ca acest combinat sa mai poata functiona in continuare, iar cei 5.400 de muncitori sa mai aiba un loc de munca era privatizarea. In caz contrar, scenariul era urmatorul: intrarea in incapacitate de plata, concedieri masive, inchiderea combinatului, costuri uriase pentru plati compensatorii si conservarea utilajelor, lichidarea efectiva a COS. In plus, atat cat ar mai fi existat, combinatul ar fi trebuit sa plateasca aproape 1.000 de miliarde de lei reprezentand datoria catre Electrica si Distrigaz.

Vesti bune

Presedintele Conares Trading, Vladimir Iorich, a declarat ca negocierile au fost foarte lungi, s-au desfasurat pe perioada a 27 de intalniri, semnandu-se 14 protocoale si au fost si momente foarte dificile. Surse apropiate tranzactiei ne-au declarat ca actuala conducere a COS nu va fi schimbata, dar sunt vizati (fiind si cunoscuti) cei care au furat pe rupte din combinat, iar pentru acestia Iorich a precizat ca la COS nu vor fi facute disponibilizari, salariile vor creste, iar productia combinatului va fi desfacuta pe piete altadata intangibile. Dupa ce a elogiat activitatea COS, presedintele APAPS, Ovidiu Musetescu, a declarat ca "fiecare tigan isi lauda ciocanul, dar domnul Iorich este un cumparator norocos, deoarece combinatul este unic in Romania, fiind al doilea ca importanta dupa Sidex Galati".

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *