Susanele.ro

Credite de 2,5 miliarde euro pentru Autostrada Brasov-Bors

Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) va contracta credite externe in valoare totala de 2,5 miliarde euro pentru realizarea autostrazii Brasov – Cluj – Bors, a decis Guvernul printr-o Hotarare aprobata in sedinta de marti.

Potrivit Mediafax, creditele, primele de asigurare, dobanzile, comisioanele si alte costuri aferente vor fi garantate in totalitate de catre Ministerul Finantelor Publice.

Fondurile necesare pentru rambursarea creditelor si plata primelor de asigurare, a dobanzilor, a comisioanelor si a celorlalte costuri aferente vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul MTCT, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie. Lucrarile de constructie a tronsoanelor de autostrada Bucuresti-Brasov si Brasov- (Bors) Oradea ar trebui sa inceapa in trimestrul al treilea al anului 2004, urmand sa fie finalizate pana in 2009.

Prin aceasta decizie, Guvernul renunta la ideea construirii autostrazii prin parteneriat public-privat, obiectivul urmand sa fie finantat integral din banii constribuabililor.

Ministrul de resort Miron Mitrea a declarat, recent, ca lansarea proiectului autostrazii Bucuresti – Oradea ar putea fi amanata, intrucat institutiile financiare internationale nu sunt de acord ca in Romania sa fie deschise spre finantare in paralel doua trasee pan-europene. (M.D.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *