Susanele.ro

Creditele de consum in lei vor fi mult mai ieftine in toamna anului viitor

Consuela Stegarescu

In toamna anului viitor, dobanzile la creditele de consum vor fi cu circa zece puncte procentuale mai mici decat in prezent, a declarat, ieri, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea, prezent la seminarul "Europa de Sud-Est: Polul viitoarelor afaceri?. "In acest an, reducerea dobanzilor a fost substantiala. De la 30% la inceputul anului, acestea au scazut la circa 25% in prezent, iar peste un an vor fi de 15-16% la creditele de consum?, a afirmat presedintele ARB. El a precizat ca "nu pot fi facute miscari bruste, deoarece nu trebuie sa existe dezechilibre?.

In ceea ce priveste dobanzile practicate in prezent la imprumuturile acordate firmelor, acestea sunt de circa 20%, a precizat Ghetea. Pe de alta parte, Bogdan Baltazar, vicepresedinte ARB, apreciaza ca dobanzile la creditele in lei vor scadea cu doar 3-4 puncte procentuale. In ceea ce priveste dobanzile la depozitele in lei, acestea se vor situa la un nivel de 12-13% peste un an, a apreciat Bogdan Baltazar.

Dobanzi de 12% la creditele pentru case

Imprumuturile acordate de banci pentru cumpararea de locuinte vor fi de circa 12% in octombrie 2005 fata de circa 20% in prezent, a afirmat Ghetea. Cu toate acestea, el apreciaza ca romanii vor prefera tot contractarea de imprumuturi in valuta. "Nu cred ca o sa fie foarte mare inghesuiala pe creditele in lei, deci n-ar prezenta o mare relevanta?, a precizat Ghetea. La imprumuturile acordate in valuta, dobanzile depind de cele practicate pe pietele internationale.

Dobanda de referinta este de 18,75%

Pentru luna octombrie a.c., nivelul ratei dobanzii de referinta a BNR este de 18,75% pe an, informeaza un comunicat al institutiei. Banca Centrala a comunicat o dobanda de referinta de 19,24% pentru luna septembrie, respectiv de 20,29% pentru luna august 2004.

Sistemul de plati incepe sa functioneze

Sistemul electronic de plati interbancare va functiona de la inceputul acestei ierni, a declarat Ghetea. In consecinta, o plata interbancara va fi efectuata in cel mult doua zile fata de noua zile in prezent. Dupa amortizarea investitiei, costurile vor scadea de cinci-sase ori. Bancile autohtone au cheltuit aproximativ 10 milioane de euro pentru punerea la punct a acestui sistem.

Mai multe banci se adreseaza populatiei

Bancile de pe piata autohtona sunt din ce in ce mai preocupate sa ofere servicii pentru populatie, apreciaza bancherii. "Vremea imprumuturilor sindicalizate si a dobanzilor mari a trecut?, a explicat Bogdan Baltazar. In urma cu un an, numai 36% din populatia Romaniei beneficiase de servicii bancare. Chiar daca bancherii apreciaza ca pana in prezent acest procent este mai mare, potentialul de dezvoltare a pietei romanesti este apreciat ca fiind "enorm?.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *