Bancile urmeaza "sfaturile parintesti" ale guvernatorului BNR
Bancile comerciale maresc, rand pe rand, dobanzile la depozite, dovedind, astfel, ca asculta de "sfaturile parintesti" ale guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. Acesta a sugerat, cu mai putin de o luna in urma, ca dobanzile la depozite sa fie majorate cu cel putin un punct procentual. Pentru a "ajuta" bancile sa adopte aceasta decizie grea, respectiv sa dea mai multi bani deponentilor, BNR a majorat dobanda de interventie de la 18%/an la 19%/an. La vremea respectiva mai toate bancile au respins "sugestiile" guvernatorului bancii centrale. Timpul i-a dat dreptate, insa, lui Mugur Isarescu. Pana in momentul de fata, sase banci au marit, deja, cu un punct procentual, dobanzile la depozite. Este vorba despre Banca Comerciala Romana, Raiffeisen Bank, Libra Bank, Banc Post, Alpha Bank si CEC. Trebuie precizat faptul ca pentru scadente mai mari de 12 luni dobanzile au ramas neschimbate, bancile mizand, evident, pe scaderea inflatiei, astfel ca nu risca sa plateasca mai mult decat este strict necesar.
In afara de dobanzile la depozite, de saptamana viitoare vor creste si dobanzile la credite. Astfel, de la 1 septembrie, BCR va creste cu 1,5% dobanzile la creditele in valuta pe termen scurt si cu 2% creditele la cele pe termen mediu si lung, inclusiv cele ipotecare.
Have something to add? Share it in the comments.