Crescatorii de porci vor iesi in strada in 26 august a.c. cu animalele si vor bloca vamile din vestul Romaniei, daca revendicarile lor nu vor fi satisfacute, a declarat ieri presedintele Patronatului Roman al Carnii de Porc (PRCP), Gheorghe Caruz. Aceasta declaratie vine in urma aplicarii unei recente Hotarari de
Guvern, prin care au fost reduse taxele vamale la carnea de porc la 20%, pana la sfarsitul anului 2003. Desi anumite revendicari ale PRCP sunt in contradictie atat cu legislatia UE, cat si cu acordurile de comert incheiate cu tarile central-europene (CEFTA), patronatul carnii de porc cere anularea Hotararii de Guvern mentionate si revenirea la taxa de 45% pentru tarile UE si la 25% pentru statele CEFTA, conform unui protocol incheiat intre patronat si Ministerul Agriculturii. "Cerem publicarea in "Monitorul Oficial" a Ordinului 415 al ministrului agriculturii, asa cum am stabilit prin protocol. In caz contrar, vom bloca vamile prin care carnea de porc intra cu maximum 98 de centi pe kilogram", a amenintat Caruz. Mai mult, el a cerut cresterea taxei vamale de salvgardare la carnea de porc provenita din Polonia, de la 45% la 60%, motivand ca producatorii polonezi primesc o subventie de 650 euro pe tona de carne in carcasa, iar producatorii romani doar 7.000 de lei/kg carne de porc in viu. Aceasta dupa ce, la insistentele PRCP, Ministerul Agriculturii a crescut in urma cu doar doua saptamani taxele vamale la carnea de porc poloneza de la 20% la 45%. Caruz afirma ca producatorii autohtoni sunt siliti sa-si taie toate animalele si sa-si lichideze afacerea din cauza carnii ieftine venite din tarile CEFTA, la un pret de circa 40.000 lei/kg.
Poluatorul nu plateste
Pe de alta parte, procesatorii sunt multumiti atat de acest pret, cat mai ales de calitatea carnii de import, care are un continut de tesut muscular de pana la 60%, in timp ce carnea autohtona nu este agreata, fiind considerata "grasa". In alta ordine de idei, desi in UE si in toata lumea functioneaza principiul "Poluatorul plateste", iar comunitatea europeana este foarte sensibila in cazul aparitiei unor probleme de mediu, Caruz a spus ca fermierii cer sa fie scutiti de plata tarifelor si penalizarilor aplicate in cazul depasirii concentratiilor de poluare maxim admise, prin deversarea apelor uzate de la crescatorii in diverse canale, care apoi ajung in rauri. (A.D.)
Have something to add? Share it in the comments.