Stiri si noutati

Cross Lander, proprietarul ARO, vrea sa taraie AVAS prin tribunalele americane

Cross Lander, proprietarul ARO, a amenintat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) ca va inchide uzina din Campulung si va actiona Romania in judecata la Curtea de Arbitraj de la Washington, daca institutia nu confirma ca firma americana si-a indeplinit angajamentele investitionale asumate la data privatizarii, se arata intr-un comunicat al AVAS. Potrivit acestuia, presedintele Cross Lander, John Perez, a cerut autoritatii, la 22 septembrie, sa incheie un act aditional la contractul de privatizare a ARO, in care institutia sa recunoasca in mod clar ca firma si-a indeplinit angajamentele. AVAS a propus ca litigiul sa fie solutionat prin intermediul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Dar, Perez nu a fost de acord si a amenintat ca va inchide fabrica se va adresa tribunalului american, daca AVAS nu va semna actul aditional pana la 23 septembrie.

Reprezentantii autoritatii spun ca au fost instiintati oficial, pana in prezent, de chemarea AVA in instanta americana. AVAS acuza, la randul ei, firma americana ca nu a respectat o serie de obligatii asumate in contractul de privatizare, privind lansarea productiei unui nou model de autoturism de teren, interdictia vanzarii unor active, realizarea unei infuzii de capital in valoare de trei milioane de dolari si a unor investitii de doua milioane de dolari. Infuzia de capital si investitiile mentionate au fost scadente la data de 5 ianuarie 2005.

Totusi, AVAS recunoaste ca statul nu a acordat pana in prezent toate facilitatile promise la data privatizarii, din cauza procesului dificil de legiferare.Facilitatile acordate Cross Lander se ridica la 1.726,3 miliarde lei vechi. Pana in prezent, au ramas nefinalizate obligatiile bugetare restante in vama, care insumeaza 45,6 miliarde lei vechi, respectiv numai 2,6% din totalul obligatiilor bugetare de scutit. Aceste sume reprezinta scutiri la plata obligatiilor bugetare inainte de privatizare.

Potrivit AVAS, Cross Lander avea posibilitatea sa rezilieze contractul de privatizare, insa a preferat sa nu recurga la aceasta operatiune pentru a forta statul sa renunte la sanctiunile cauzate de neindeplinirea obligatiilor contractuale asumate de firma.

AVAS mai spune ca nu are nici o competenta legala de a interveni in administrarea unei societati private, mai ales ca la ARO a fost deschisa procedura reorganizarii judiciare. In cadrul acestei proceduri, judecatorul sindic a numit un administrator judiciar. (C. Botezatu)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *