Stiri si noutati

Curs de instruire profesionala pentru consultantii agricoli, la Iasi

Agentia Nationala de Consultanta Agricola (A.N.C.A.) in colaborare cu Fundatia "Semanatorul" Austria au organizat la Iasi un curs de instruire profesionala pentru specialistii Oficiului Judetean de Consultanta Agricola.

Cursul de baza este alcatuit din patru module interdependente, fiind finalizat cel de-al doilea modul, care a constat in prezentarea sistemului de lucru, a structurii consultantei agricole in Austria si a metodelor folosite in consultanta. Temele au fost prezentate de specialisti austrieci, care activeaza in invatamantul agricol si in consultanta: Dietrich Reitzner – manager de proiect pregatire profesionala; Hans Peter Huber – profesor la scoala agricola; Joseph Stangl – consultant la Camera Agricola din Krams; Karin Hirtl – profesor la scoala cu profil agricol din Wels, si Franz Studiger – consultant juridic la Camera agricola a landului Austria Superioara.

Cursul s-a evidentiat prin maniera deosebita de prezentare, prin dialogul interactiv, prin organizarea de grupe de lucru (echipe), constituindu-se intr-un veritabil schimb de experienta in cadrul caruia specialistii romani au identificat posibilitati de aplicare a noutatilor din Austria in domeniul consultantei, iar specialistii austrieci au avut ocazia de a afla modul practic de desfasurare a acestei activitati si evolutia ei in Romania.

Discutiile la diversele teme prezentate au reprezentat o cale de cunoastere a realizarilor din agricultura austriaca, modul de solutionare a unor dificultati in respectivul context si posibilitatea de a aplica ce este potrivit in realitatile romanesti.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *