Deficitul de cont curent a crescut, in luna septembrie, cu circa 180 milioane euro fata de finele lunii august, ajungand la 2,28 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Soldul negativ al balantei de plati pentru primele noua luni este cu 38,1% mai mare decat in perioada corespunzatoare a anului precedent. La sfarsitul primelor opt luni, deficitul de cont curent era cu 46,4% mai mare decat in perioada ianuarie-august 2003. Deficitul comercial a urcat, in primele noua luni, la 3,34 miliarde de euro, comparativ cu 2,92 miliarde euro in perioada ianuarie-august. In acelasi timp, transferurile curente au avansat de la 1,35 miliarde euro la 1,647 miliarde de euro. Datoria externa pe termen mediu si lung era la sfarsitul lunii septembrie cu 11,8% mai mare fata de finele anului trecut, ajungand la 17,52 miliarde euro, din care datoria externa publica si public garantata totaliza 10,26 miliarde de euro. Romania s-a angajat, in negocierile cu Fondul Monetar International, sa se incadreze in acest an intr-un deficit de cont curent de 2,885 miliarde euro, echivalent a 5,3% din PIB, in scadere fata de nivelul din 2003, de 5,9% din PIB.
Posted by
January 29, 2017
Have something to add? Share it in the comments.