Stiri si noutati

Despagubiri de 200 milioane $ pentru proprietarii de terenuri

Guvernul a aprobat normele metodologice privind modul de stabilire a valorii terenurilor arabile si a celor forestiere, sursele financiare si modalitatile de plata catre fostii proprietari, a anuntat, ieri, secretarul general al Guvernului, Eugen Bejinariu. Prin aceasta hotarare sunt reglementate problemele referitoare atat la terenurile care nu au putut fi retrocedate, precum si situatiile in care fostii proprietari au optat pentru despagubiri, potrivit legii. In ceea ce priveste suprafata totala a terenurilor in echivalent arabil care nu se pot retroceda in natura este de aproximativ 388.000 de hectare, iar valoarea despagubirilor este de 6436,435 miliarde de lei. Suprafata terenurilor forestiere este de peste 11.200 de hectare, iar valoarea despagubirilor este de 260,102 de miliarde de lei, echivalentul a circa 200 milioane de dolari. Sumele necesare pentru plata despagubirilor stabilite prin lege se aloca de la bugetul de stat, anual, catre prefecturile judetelor si respectiv prefectura Municipiului Bucuresti, urmand ca acestea, dupa parcurgerea procedurilor administrative, sa vireze sumele cu titlu de despagubire in lei, in contul bancar personal al beneficiarului. Marimea suprafetei, amplasamentul terenului ce a fost detinut in proprietate si categoria de folosinta se hotarasc de catre comisia locala si se valideaza de catre comisia judeteana de aplicare a legilor fondului funciar. Cuantumul despagubirilor, conform normelor metodologice aprobate de Executiv, se stabileste in functie de clasa de calitate si de numarul de hectare in echivalent arabil. Hotararea va fi publicata in "Monitorul Oficial" in urmatoarele zile. (C.D.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *