Stiri si noutati

Din 16 octombrie, Bogdan Baltazar nu va mai fi presedintele BRD-GSG

Consuela Stegarescu, Stefan Etves

Bogdan Baltazar a depus, ieri, in Consiliul de Administratie al BRD-GSG, scrisoarea de retragere din functia de presedinte, pozitie care va fi preluata de directorul general, Patrick Gelin, prin cumularea atributiilor din cele doua posturi. Baltazar nu va mai fi presedintele BRD din data de 16 octombrie a.c., dar va ramane membru in CA pana la intrunirea primei AGA.

Reprezentantii actionarului francez si cei ai conducerii bancii i-au multumit lui Baltazar, pe care il considera "probabil cel mai bun bancher din Romania".

"Suntem recunoscatori pentru ca ati stiut cu luciditate, vigilenta si profesionalism sa conduceti activitatea unei banci care este si va ramane in varful sistemului bancar romanesc", a afirmat directorul general adjunct al grupului Soci?t? G?n?rale, Didier Alix.

El a adaugat ca Baltazar si-a demonstrat profesionalismul inca din perioada premergatoare privatizarii, cand participa la negocierile de vanzare a bancii. "Chiar daca plin de eleganta, ati stiut intotdeauna sa aparati interesele pe care le reprezentati", a spus Alix.

?Criticile mele au adus clienti?

La sfarsit de mandat, Baltazar apreciaza ca atitudinea lui, deseori critica, a fost una "obiectiva si corecta", impotriva unor "anomalii" inca prezente in viata Romaniei. In acest context, fostul presedinte sustine ca nu a ingreunat activitatea bancii, desele sale declaratii reprezentand o baza de incredere pentru clientii BRD.

"Pozitia mea publica a fost buna si pentru business. Am transmis un sentiment de corectitudine, care domina si in banca, si asta a dat incredere, iar atitudinea mea explica o mare parte din cei 1,5 milioane de noi clienti de la privatizare si pina in prezent", a spus presedintele BRD.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *