Staruie, in societatea noastra, o neconcordanta ciudata. Desi veniturile medii din munca se mentin in jur de 120-130 de euro pe luna, creste simtitor consumul populatiei.
Schimbarea se vede cu ochiul liber: sporesc cumparaturile in unitatile comertului; pietele agroalimentare sunt pline si de marfuri, si de cumparatori; o buna parte a populatiei apeleaza tot mai mult la servicii financiare, cu deosebire bancare. Consumul, chiar daca nu e inca un tren rapid al cresterii economice, incepe sa fie un semn de ameliorare a traiului de zi cu zi.
O intrebare se dovedeste insa indreptatita: de unde vin banii ce constituie motorul acestei schimbari?
Piata mare, buget mic
Populatia Romaniei numara in jur de 22 milioane de suflete. Piata mare, buget mic. Peste 6 milioane de romani traiesc din pensii. Modeste, fara indoiala. Mai putin de 4,5 milioane sunt salariati, cei mai multi avand lefuri mici. Urmeaza agricultorii, pe care statisticienii nu reusesc sa-i numere. Fiindca multi locuitori ai satelor sunt agricultori in acte fara sa fie, in realitate, lucratori ai pamantului sau crescatori de vite. Plutonul populatiei active se incheie cu meseriasii, practicantii unor profesii libere, oamenii de afaceri.
Din cea din urma categorie sociala se aleg bogatii tarii. Nici numarul lor nu-i foarte mare, nici averile lor – cu prea putine exceptii, mediatizate in exces – nu-s impresionante. Clasa de mijloc, inca inadmisibil de restransa, se intrupeaza dintr-o combinatie de oameni de afaceri, liber profesionisti, meseriasi de varf, salariati cu lefuri mari, tarani instariti. Plus inca o categorie sociala in formare: romanii care lucreaza in afara tarii. De altfel, ei trimit anual in tara cam doua miliarde de euro. Mai mult decat aduc investitorii straini.
Incontestabil, banii veniti de la romanii calatori contribuie esential la cresterea consumului. Alaturi de pensii, salarii, venituri din afaceri. Si mai departe? Desigur, autoconsumul. Dar statisticile nu ne ajuta prea mult sa ne facem o imagine exacta a dinamicii autoconsumului in gospodariile populatiei, ce pare a fi in crestere. Plus munca la negru, dominata de sistemul paralel de servicii, ce antreneaza in jur de 1,5-2 milioane de oameni. Ei castiga destul de bine fara sa plateasca nici macar un leu impozit. Plus economia subterana, cu o contributie semnificativa la castigurile unei parti a populatiei.
Cine mulge "cazanul comun"?
Dar sa nu omitem "cazanul comun", cu multiplele lui forme. De aici se platesc ajutoare sociale pentru milioane de oameni. De aici se acopera indemnizatiile de somaj, compensatiile pentru disponibilizati si subventiile. Si tot de aici nenumarati salariati, dintre cei din intreprinderile de stat, continua sa "ciupeasca" (cu polonicul, cu lingura sau cu lingurita, dupa cat de "descurcareti" sunt) fara sa puna nimic in loc. Si fara ca statistica sa consemneze astfel de castiguri. De cele mai multe ori, furturile de materiale din fabrici, de pe santierele de constructii si din companiile nationale impovareaza consumul productiv.
Culmea e ca marile si micile "ciupeli", din "cazanul comun", ce compun fata neoficiala a sistemului de venituri, totalizeaza sume uriase. Sume care, departe de a stimula munca, pentru ca nu cei harnici si competenti ajung la ele, sunt platite de societatea romaneasca pentru a intretine indemnul la lene si la chiul.
Pentru stimularea muncii, inainte de bani avem nevoie de o gandire vie, moderna, descatusata de povara trecutului. Altfel, vom continua sa alimentam celebra butada ce persifleaza egalitarismul: la noi, in intreprinderile statului, fie ca stai in picioare, fie ca stai culcat… tot 4 milioane de lei pe luna (in medie) primesti. Numai ca aceste vorbe, un fel de a face haz de necaz, sunt doar pe jumatate adevarate. Caci toti cei care lucreaza, in picioare, primesc mai putin decat colegii lor care obisnuiesc sa fure din averea comuna, castigand mai mult nu pentru ca ar fi mai harnici sau mai competenti, ci fiindca au o mana ceva mai lunga. (va urma)
Have something to add? Share it in the comments.