Dizolvarea voluntară sau lichidarea Băncii Comerciale Române/BCR/ este interzisă timp de trei ani de la preluarea sa de Erste Bank AG, fără avizul AVAS şi al Băncii Naţionale a României, conform clauzelor din contractul de privatizare, publicat pe site-ul AVAS.
Erste Bank AG are obligaţia de a menţine identitatea corporativă a băncii, prin menţinerea denumirii de Banca Comercială Română. Listarea sau Oferta Publică va fi iniţiată de Erste Bank AG în termen de 36 de luni de la data finalizării contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni. Listarea sau oferta publică va fi efectuată sub condiţia ca, în nici un moment, în perioada derulării sau ca urmare a acestor operaţiuni, participaţia Erste Bank AG la capitalul social al BCR să nu se diminueze sub 50 la sută plus o acţiune.
De asemenea, contractul stipulează ca prin listare Erste Bank AG să nu îşi piardă în alt mod controlul în plenul adunării generale a acţionarilor BCR sau în cadrul Consiliului de Supraveghere în cazul în care, în pofida îndeplinirii tuturor obligaţiilor prevăzute în această clauză contractuală, acţiunile oferite prin ofertă publică nu sunt subscrise de un număr suficient de cumpărători sau Listarea nu se realizează ca urmare a neândeplinirii cerinţelor reglementărilor în vigoare la data efectuării operaţiunii de listare, obligaţiile Erste Bank nu vor fi considerate ca neîndeplinite. Erste Bank va relua iniţierea, în termen de 12 luni a unei noi oferte publice.
Prin contractul semnat cu AVAS, Erste Bank AG garantează că fondurile sale nu provin din activităţi ilicite conform Legii nr. 656/2002 pentru a nu prejudicia imaginea BCR. Banca austriacă Erste Bank AG a devenit în decembrie noul acţionar majoritar al Băncii Comerciale Române /BCR/, în urma achiziţionării unui pachet de 61,8825 la sută din acţiuni, la un preţ de 7,65 euro/acţiune.
Preţul total pentru cele 490.399.321 acţiuni BCR vândute este de 3.751.554.805 euro. Conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, noul acţionar majoritar al BCR preia pachetul de 36,8825 al sută deţinut de stat, la care se adaugă pachetul de 25 la sută deţinut de BERD şi IFC. Contractul de privatizare a Băncii Comerciale Române /BCR/ a fost semnat pe 21 decembrie 2005 de preşedintele Erste Bank, Andreas Treichl, şi ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu.
Posted by
May 10, 2023
Dizolvarea BCR este interzisă timp de trei ani de la preluarea sa de Erste Bank AG
Recent Posts
Have something to add? Share it in the comments.