Programul de identificare a cailor si magarilor, ce prevede inserarea in corpul acestor animale a unor microcipuri electronice nu poate fi realizat pana la data stabilita, a recunoscut, ieri, Ilie Sarbu, ministrul agriculturii. Cu toate ca programul a fost initiat chiar de catre aceasta institutie, la solicitarea Uniunii Europene, potrivit oficialului MAPAM, intervalul de timp in care trebuie inregistrate efectivele de cabaline este destul de scurt. "Am ales aceasta solutie cu microcipuri pentru ca nu mai puteam sa infieram cabalinele asa cum se proceda in timpul copilariei mele. Desi sunt de acord ca nu vom reusi sa finalizam identificarea cailor pana la 31 decembrie, acest program trebuie demarat", a declarat Ilie Sarbu. Astfel, medicii veterinari concesionari vor insera sub pielea animalelor un microcip electronic, care va avea echivalentul unui pasaport si va contine date referitoare la originea animalului. Costul microcipului va fi achitat de catre proprietarul calului. Potrivit datelor institutiei, pretul acestui echipament se situeaza intre 2 si 3 euro, in timp ce aparatul de citire a datelor microcipului costa aproximativ 200.000 euro. Pentru a stimula crescatorii sa-si inregistreze caii, autoritatile nu exclud posibilitatea subventionarii achizitionarii de microcipuri.
Posted by
July 30, 2003
"Dotarea" cailor cu cipuri este imposibil de realizat, sustine ministrul agriculturii
Ilinca Teodoriu
Have something to add? Share it in the comments.