Cheltuielile de aprovizionare, productie si livrare a marfii, aferente productiei de export, pot fi acoperite prin intermediul unui credit de export in fazele de pre si postlivrare, pentru perioada cuprinsa intre intrarea in vigoare a contractului de export si incasarea finala a contravalorii acestuia.
Bani pentru capitalul de lucru
Pentru realizarea productiei destinate exportului, IMM-urile de profil pot beneficia de un credit de export in faza de prelivrare, pentru perioada cuprinsa intre intrarea in vigoare a contractului de export si livrarea marfii.
Pentru reluarea procesului de productie inaintea incasarii unui contract de export, exportatorii romani pot obtine un credit de export in faza de postlivrare pentru perioada cuprinsa intre livrarea marfii si incasarea contravalorii exportului efectuat.
Finantarea capitalului de lucru necesar realizarii productiei destinate exportului poate fi sustinuta prin creditul global de exploatare, sub forma unei linii de credit in sistem revolving.
Bonificatii de dobanda
De asemenea, intreprinderile mici si mijlocii exportatoare sau producatoare de marfuri pentru export care contracteaza credite in lei beneficiaza de rambursarea de catre EXIMBANK a 50% din dobanzile platite la creditele utilizate sub forma bonificatiilor de dobanda. Mecanismul de finantare si creditare este sustinut prin polite de asigurare a creditelor de export emise atat in contul statului, cat si in contul EXIMBANK SA. Acest tip de polite are ca avantaj diminuarea drastica a efectelor rezultate din producerea riscurilor de nerambursare a creditelor si de neplata a exporturilor. IMM- urile pot apela la Polita de capital de lucru prin care se elimina in mare parte necesarul de garantii colaterale de tip ipotecar pentru contractarea unui credit.
Linie de credit pentru exporturi in Rusia
Banca de Export Import a Romaniei – Eximbank a acordat Bancii de Comert Exterior din Federatia Rusa – VneshtorgBank o linie de creditare de 10 milioane de dolari pentru stimularea exporturilor romanesti pe piata ruseasca. VneshtorgBank va finanta prin aceasta linie de credit, care este garantata cu o polita de asigurare emisa in numele si contul statului roman, 85% din valoarea fiecarui contract pe care il incheie un importator rus cu un exportator roman.
Have something to add? Share it in the comments.