Susanele.ro

"Financial Times" incrimineaza coruptia, birocratia si escrocheriile

Ilinca Teodoriu

Sa faci afaceri in Romania poate fi uneori "ca si cum ai face figuratie in filmul "Ziua Cartitei"", reiese dintr-un articol publicat in editia on-line a ziarului "Financial Times". Desi cotidianul britanic recunoaste ca rata inflatiei a atins recent un nivel minim record si Produsul Intern Brut este estimat sa creasca cu 4,5%, birocratia, coruptia si escrocheriile de strada conduc la diminuarea interesului potentialilor investitori straini pentru Romania. Astfel, potrivit publicatiei mentionate, in Romania, nimic nu este sigur pana cand un contract nu este semnat. Astfel, "desi discutiile purtate o zi intreaga pentru a incheia un contract par sa fie incununate de succes, a doua zi dimineata, poti primi un telefon care iti solicita o noua intalnire pe aceeasi tema", mai noteaza cotidianul. Un alt obstacol pentru investitorii straini este, potrivit "Financial Times" birocratia excesiva. Desi apreciaza initiativa Guvernului de a inaugura, "in sfarsit", o institutie pentru atragerea investitorilor, publicatia apreciaza insa ca este prea devreme sa se evalueze eficienta activitatii acesteia. Tot la capitolul "capcane", "Financial Times" mentioneaza pericolul in care se afla un posesor de card de credit. "Romania este cunoscuta pentru cardurile de credit care se fac pierdute, asa ca insotiti intotdeauna chelnerul daca le ia cu el. In caz contrar, cadrul dumneavoastra va fi clonat si, dupa cateva ore, va fi bun de aruncat, pentru ca intre timp cineva va merge la cumparaturi, folosind datele dumneavoastra", avertizeaza publicatia financiara.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *