Stiri si noutati

Firmele romanesti vor sa construiasca cai ferate in Israel

Stefan Etves

Firmele romanesti sunt interesate sa participe la proiectele de dezvoltare a cailor ferate din Israel, a declarat, ieri, ministrul tansporturilor, Miron Mitrea, dupa intalnirea cu Avigdor Lieberman, ministrul transporturilor din Israel. "Multe companii din Israel au investit in Romania si sunt proiecte comune pe care le pregatim, in domenii precum infrastructura si aeronautica", a spus Mitrea. La randul sau, ministrul israelian al transporturilor a amintit ca o serie de firme cu capital israelian participa la modernizarea infrastructurii rutiere din Romania si deruleaza proiecte legate de gestionarea sistemelor de securitate. "Sper sa participam si la proiectele de dezvoltare a Portului Constanta si a turismului din Romania", a mentionat Lieberman.

Orlando Craciun, director in cadrul Companiei CFR SA, a precizat ca firmele de constructii feroviare cu capital autohton se vor putea inscrie la licitatiile internationale pe care autoritatile din Israel intentioneaza sa le organizeze, cel mai probabil in 2004, pentru dezvoltarea retelei feroviare. Ministrul transporturilor din Israel efectueaza o vizita oficiala, de doua zile, la Bucuresti, insotit de o delegatie de oameni de afaceri, in principal pentru a analiza cu autoritatile romane stadiul relatiilor de colaborare in domenii precum constructiile si infrastructura.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *