Stiri si noutati

Gradul de utilizare a fondurilor MEC destinate promovarii exporturilor a crescut

Ministerul Economiei si Comertului (MEC) a utilizat, in primele sase luni ale anului 2005, 82,3 la suta din fondurile destinate Programului de sustinere si promovare a exporturilor, cu 29,3 la suta mai mult decat in 2004, informeaza un comunicat MEC.

"In prima jumatate a anului 2005 am crescut gradul de utilizare a fondurilor alocate, folosind 151 de miliarde lei dintr-un buget total de 184 de miliarde", a declarat Ministrul Delegat pentru Comert, Iuliu Winkler.

Din valoarea de 151,5 de miliarde angajate in primul semestru al anului 2005, circa 137,4 miliarde au reprezentat organizarea participarii firmelor romanesti cu activitate de export la targuri si expozitii internationale, ocazie cu care cele 228 de firme participante au incheiat contracte de export in valoare de 154 milioane euro.

Iuliu Winkler a precizat ca "in conditiile in care deficitul comercial a crescut in ultimii ani, banii alocati Programului pentru sustinerea si promovarea exporturilor au fost folositi in proportie de doar 50 la suta, atat in 2003, cat si in 2004".

Principalele activitati ale Programului de sustinere si promovare a exporturilor constau in participarea la targuri si expozitii internationale, elaborarea unor studii de piata, a unor cataloage si a unor buletine de export, precum si organizarea unor misiuni economice.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *