Stiri si noutati

Grupul Rompetrol a pus in functiune primul "BenzO-mat" din Romania

Grupul Rompetrol, Regia Autonoma de Transport Constanta si Carware SRL au pus in functiune primul "BenzO-mat" din Romania, unul dintre cele mai performante sisteme de gestiune a carburantilor.

"BenzO-mat"-ul este un sistem automatizat care inregistreaza automat in timpul alimentarii datele de la bordul vehiculului (numarul de kilometri, orele de functionare motor, data si ora alimentarii etc.) si le transmite prin Internet managerului de flota sub forma de rapoarte, asigurand un control total si in timp real al consumului cu carburant si gestiunea eficienta a flotei de autovehicule.

Iata numai cateva din beneficiile pe care proprietarii de flote auto le pot avea de pe urma instalarii sistemului "BenzO-mat": permite alimentarea numai pentru vehiculele din flota; previne fraudele si furtul de combustibil din rezervoarele masinilor; controleaza utilizarea si eficienta combustibilului; asigura o evidenta precisa a kilometrajului; rationalizeaza folosirea timpului si a mainii de lucru in managementul si contabilitatea flotei; genereaza in mod automat rapoarte exacte.

Pentru managerii de flote, rapoartele generate de sistemul BenzO-mat ofera toate informatiile necesare pentru a controla cheltuielile cu carburantul precum: cantitatea alimentata si costul pentru fiecare vehicul; consumul mediu de carburant pentru fiecare vehicul; citirea kilometrajului la fiecare alimentare; ora, data si locatia pentru fiecare alimentare, precum si alte date specifice in functie de interesele specifice.

De asemenea sistemul "BenzO-mat" prezinta avantaje si pentru soferi deoarece nu este necesar ca ei sa dispuna de lichiditati sau sa realizeze deconturi; nu este necesara detinerea unui card de credit sau efectuarea platii printr-o alta metoda (bonuri de combustibil); economiseste timpul printr-o alimentare rapida si nu in cele din urma previne alimentarea accidentala cu carburant necorespunzator.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *