Desi judetul Arad este, traditional, unul dintre cei mai activi participanti la constituirea bugetului national, situandu-se pe locul opt din tara la capitolul taxe si impozite colectate, banii care se intorc de la Bucuresti prin rectificari de buget sunt total insuficienti. Conducerea Consiliului Judetean (CJ) Arad, cea care trebuie sa gestioneze banii si sa imparta saracia catre comunele judetului, simte cel mai bine dimensiunea dezastrului. Vicepresedintele Gheorghe Falca are curajul sa puna degetul pe rana. In opinia sa, banii sunt repartizati de Guvern pe criterii politice, fiind preferate judete in care partidul de guvernamant are electorat stabil. In Arad insa, conducerea CJ este formata din membri PD.
Bani pe criterii politice
O comparatie a cifrelor este edificatoare. La prima rectificare de buget, Aradul a solicitat 140 miliarde lei, si asta dupa ce a redus din cheltuielile previzionate. S-au primit doar 28 miliarde. Dintre acestea, 19,7 miliarde lei au fost subventii pentru energia termica, la un necesar de 62 miliarde lei doar pentru municipiul Arad. Comparativ, unele judete din Moldova, similare ca populatie cu Aradul, au primit mult mai mult, chiar daca la capitolul incasari se situeaza mult mai jos. Bacaul a primit 150 miliarde lei, Neamtul – 171 miliarde, Suceava – 227 miliarde lei si lista ar putea continua.
Chiar si judetele vecine, Bihor si Timis, stau mult mai bine. Pentru subventia energiei termice, Timisoara a primit 115 miliarde lei, iar Bihorul, 49,5 miliarde lei (fata de 19,2 miliarde pentru Arad). La ora actuala, este nevoie de 40 miliarde lei pentru invatamant, lipsa banilor riscand sa lase profesorii fara salarii la scurt timp dupa reinceperea scolii.
Si caminele de batrani de la Tamand si Lipova au epuizat resursele financiare. Fara sase miliarde de lei, primiti acum, acestea vor ajunge sa-si inchida portile, iar batranii internati vor ramane pe drumuri.
Consiliul Judetean cauta solutii
Pentru a preintampina un eventual dezastru, CJ Arad a propus redirectionarea a peste 7 miliarde lei, bani economisiti la Legea venitului minim garantat, catre caminele de batrani. Guvernul nu a acceptat varianta, dar nu a oferit nici alta solutie.
Cel mai spectaculos efect al crizei financiare este cel datorat lipsei de fonduri pentru plata facturilor electrice de catre primarii. Mai bine de jumatate din acestea au ramas fara alimentare cu energie electrica pentru iluminat public, iar altele, inclusiv pentru sediile primariilor.
Datoriile totale ale primariilor aradene catre Electrica depasesc 8 miliarde lei. In prezent, 11 primarii din judetul Arad sunt, in continuare, deconectate de la retea.
Saptamana trecuta, in judetul Arad au fost debransate nu mai putin de 52 de primarii, din cele 76 existente in judet, datoriile acestora cifrindu-se, atunci, la aproape 10 miliarde de lei. Cea mai mare parte dintre primarii au fost rebransate dupa ce au platit o treime din datorie.
Gheorghe Falca, membru PD, a mai spus ca actuala conducere a PSD Arad, in frunte cu primarul Dorel Popa, presedinte al organizatiei judetene, nu are trecere la Guvern pentru a rezolva fondurile necesare, cu ocazia rectificarilor de buget. Vicepresedintele Consiliului Judetean Arad a declarat ca daca nu vor mai veni fonduri pentru judetul Arad, din lunile octombrie-noiembrie, primariile se vor inchide pentru ca nu vor mai fi bani de salarii in invatamant, iar batranii din caminele-spital vor fi lasati sa moara in paturi.
Have something to add? Share it in the comments.