Reprezentantii Companiei Nationale Imprimeria Nationala (CNIN) au contribuit la demascarea a trei membri ai unei retele care se ocupa cu achizitia si distributia de facturi fiscale utilizand acte false, a declarat ieri directorul general al CNIN, Dan Docan. El a precizat ca acestia au venit la sfarsitul saptamanii trecute la centrul de desfacere al CNIN cu imputerniciri false din partea unor societati comerciale pentru a cumpara facturi. Numarul mare de firme reprezentate si de facturi solicitate i-a determinat pe lucratorii imprimeriei sa-i amane cateva ore pe cei trei, timp in care a fost anuntata si Politia, care apoi i-a retinut. Toata actiunea a fost inregistrata pe banda video.
Evazionistii, pusi pe liber
Docan a mentionat ca persoanele retinute de Politie fac parte din aceeasi retea ca si Alexandru Nicolae Ghiban, arestat in urma cu patru luni pentru aceleasi infractiuni si, ulterior, pus pe liber. Pe langa cei trei a mai fost retinut si un taximetrist care asigura transportul indivizilor. "Cei patru sunt Corneliu Harnagea din Husi, Dumitru-Claudiu Stavri din Valea Calugareasca, Elena Bernhard din Bucuresti si Paul Ovidiu Radu din Bucuresti. Din cate am inteles, in prezent sunt cercetati in stare in libertate, pentru ca s-a considerat ca faptele lor nu prezinta un pericol social deosebit", a precizat Docan. El si-a exprimat preocuparea pentru aceasta decizie a Procuraturii, deoarece dupa ce au fost pusi pe liber, exista posibilitatea ca ei sa se razbune pe acei lucratori ai imprimeriei care i-au demascat.
Controlul stampilelor, inexistent
Docan a aratat ca achizitia de facturi originale utilizand documente false este o metoda destul de usor de pus in practica, intrucat nu exista un control al fabricarii stampilelor. Pentru cumpararea de documente securizate, o persoana trebuie sa prezinte certificatul de inmatriculare a firmei, certificatul de inregistrare fiscala si imputernicirea din partea firmei. "E foarte simplu sa cumperi o stampila in Romania pe orice nume. Ar trebui reglementata aceasta modalitate la fel ca si certificatele de inmatriculare la Registrul Comertului, care nu sunt securizate si pot fi falsificate foarte usor", a spus Docan. El a mentionat ca nu pretul unei facturi (intre 15.000 lei si 50.000 lei) este important, ci ce anume se poate face cu acea factura. "Se pot face deduceri contabile pentru sume foarte mari", a spus Docan, mentionand ca unele dintre firmele in numele carora au fost achizitionate facturi erau inregistrate la Registrul Comertului, dar nu aveau activitate. Facturile erau vandute prin distribuitori, iar cumparatorii documentelor le utilizau pentru a introduce in evidentele contabile achizitii fictive de produse, in vederea sustragerii de la plata impozitelor sau pentru a justifica marfuri existente in stoc. Potrivit datelor CNIN, de la introducerea facturilor securizate, la inceputul acestui an, compania a tiparit de cinci ori mai multe facturi pentru tara si de zece ori mai multe pentru Bucuresti.
Have something to add? Share it in the comments.