Susanele.ro

In 2005, Bursa a adus profituri exceptionale

Bursa de Valori Bucuresti a inchis anul 2005 cu o valoare-record a tranzactiilor, de aproape 135 milioane lei noi (reprezentand 36,7 milioane euro, respectiv 43,6 milioane dolari). Capitalizarea bursiera in ultima sedinta din acest an a depasit 56 miliarde lei noi, ceea ce inseamna 15,3 miliarde euro (18,18 miliarde dolari). Indicii au inchis pe plus anul, BET-FI detasandu-se, cu un randament de 175%, iar ceilalti doi, BET si BET-C avand cresteri de 50,9% si, respectiv, 38,22%. Incertitudinea fiscala este cea care a provocat febra jucatorilor de la bursa. Multi s-au grabit sa-si vanda actiunile, nestiind ce-i asteapta ca nivel de impozitare pe 3 ianuarie, prima zi de tranzactii din 2006. „S-au schimbat un numar-record de actiuni, doar ca sa nu se plateasca impozitul mai mare, de 16%, in 2006. Practic am depasit 2.000 miliarde lei vechi intr-o singura saptamana numai din acest motiv“, spun brokerii de la BVB. Opt companii au trecut ieri de nivelul de 1 milion de dolari ca valoare a tranzactiilor, respectiv SIF Transilvania, SIF Muntenia, Banca Transilvania, SIF Oltenia, SIF Banat-Crisana, BRD-Groupe Societe Generale si Rompetrol Rafinare Constanta. Totodata, in piata deal s-au incheiat 12 tranzactii in suma de 24,88 milioane lei noi, in special cu actiuni ale blue-chip-urilor, respectiv: Biofarm Bucuresti, SIF Moldova, SIF Oltenia, SNP-Petrom, Banca Transilvania, Alro Slatina, Impact Bucuresti si Rulmentul Brasov. Cea mai mare lichiditate a fost ieri pentru titlurile SIF Transilvania, prin cele 14,76 milioane de actiuni tranzactionate (2,70% din capitalul social al acestui emitent). Preturile cu care SIF-urile inchid anul 2005 sunt: SIF Oltenia – 2,5700 lei noi/actiune, SIF Banat-Crisana – 2,4500 lei noi/titlu, SIF Munteania – 1,7100 lei noi/actiune. Sectorul bancar a avut, ieri, si castigatori – Banca Transilvania, care a inchis cu un plus de 0,81% la 1,2400 lei noi/actiune – si perdanti – BRD, cu o depreciere de 0,200 lei noi/titlu si un pret la inchidere de 13,7000 lei noi/actiune. „Sedinta de ieri a fost foarte lichida, cu volatilitati la bursa, piata a fost dominata de deal-uri cu actiunile SIF-urilor in special, dar si Biofarm, Petrom si Banca Transilvania, ce par a fi avut legatuta mai degraba cu schimburi de pachete in vederea reglarii costurilor medii de achizitie pentru a evita varianta de impozitare mai ridicata de anul viitor“, ne-a declarat Mihai Piscan, director general adjunct al SSIF Intercapital Invest.

Opinia generala a analistilor bursieri este ca investitorii de la BVB care au pastrat intacte detinerile in actiuni timp de un an au fost mai castigati decat daca ar fi plasat banii in alte instrumente de pe piata de capital, inclusiv la banci. „Cu totii am avut de invatat in 2005 – si brokerii, si investitorii, in primul rand faptul ca Bursa poate oferi surprize si bune, si rele. Sunt societati bune cotate, care au creat profituri foarte mari, dar intotdeauna evolutiile lor au fost umbrite de instabilitatea legislativa. A fost o Bursa agitata in acest an, foarte multi au castigat, dar foarte multi au si pierdut, din fericire cei mai multi sunt castigatorii, dar trebuie spus ca a fost primul an care ne-a creat ingrijorari, in care a trebuit sa mergem spre clienti“, ne-a declarat Mihai Chisu, broker la SSIF Alpha Finance. „Va exista si o Asociatie a brokerilor, care sa ne sustina mult mai bine interesele si sa intervina pe piata de capital in favoarea investitorilor“, ne-a mai spus Mihai Chisu. „Anul 2005 a fost un an in sus, dar cu mixerul pe noi, intermediarii, in primul rand din cauza sistemului de impozitare, speram ca anul 2006 sa fie tot in sus, dar sa scapam de mixer“, ne-a declarat Dorin Dobre, presedinte al SSIF Dorianinvest.

Conducerea BVB considera ca „in ceea ce priveste sistemul de impozitare a castigurilor de capital, credem ca este foarte important ca in Codul Fiscal care va fi aplicabil din ianuarie 2006 se mentine nivelul actual al impozitului pe castigurile de capital obtinute din tranzactii derulate intr-o perioada de timp mai mare de un an“. Stere Farmache, directorul general al BVB, ne-a declarat: „In opinia noastra, un nivel de impozitare de 1% pentru castigurile din investitii pe termen lung este o solutie potrivita pentru nivelul actual de dezvoltare al pietei de capital din Romania“.

Siminel Andrei, presedintele Asociatiei Brokerilor din Romania, ne-a declarat ca „despre 2005 cam stim toti ce a fost si de aceea as prefera sa va spun despre ce vom face in 2006: vom avea derivate, vom milita pentru asumarea raspunderii atat la nivelul conducerii pietei, cat si la nivelul CNVM, a asumarii raspunderii pentru performantele promise, vom lista cel putin o companie de mari dimenisuni, si vom milita pentru stabilirea de relatii stranse cu Bursa de la Chisinau, eventual sub forma unui cross-listing“.

Pentru 2006, brokerii de la BVB isi doresc cat mai multe societati noi pentru ca acestea reprezinta, in opinia lor, „o cale de iesire din situatia destul de complicata in care se afla piata bursiera romaneasca“.

Radu Limpede, analist, ne-a declarat ca „anul 2005 a fost un an deosebit de bun pentru Bursa, in primul rand datorita dezvoltarii institutionale majore: fuziunea cu RASDAQ si de aici trierea companiilor listate in functie de transparenta si lichiditate, precum si pregatirea fuziunii cu Bursa de Derivate din Sibiu, iar cotatiile tuturor actiunilor importante si indicii BVB au crescut puternic si in 2005. „Totusi, consider ca este ultimul an in care mai putem vedea cresteri majore pe baza actualului stoc – foarte limitat – de actuni. Actiunile de pe bursa sunt acum bine evaluate, unele chiar umflate si, cu putine exceptii, cresteri viitoare majore pot veni doar din extinderea majora a ofertei de actiuni si obligatiuni, ca si prin diversificarea acesteia“. Dan Barbulescu, analist la Bucharest Equity Research Group (BERG), ne-a declarat ca „pentru piata de capital a fost primul an de apreciere a leului si al doilea an de relansare, similar primei parti a anului 1996. Pentru 2006, analistul BERG estimeaza o apreciere semnificativa a indicilor bursieri si a volumelor de tranzactionare, mai ales datorita noilor listari din sectorul energetic si cresterii preturilor la gaze si electricitate, a listarii fondului „Proprietatea“ si datorita apropierii integrarii in Uniunea Europeana, cand companiile occidentale mai au ocazia sa cumpere mai ieftin companii romanesti, fara sa treaca prin „furcile caudine“ ale aprobarilor de la Comisia Europeana.

Cristina Ciobanu
sursa: Averea

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *