Inflatia cu doua viteze

Preturile inca mai cresc. Lent, din ce in ce mai lent, dar cresc. Ceea ce inseamna ca inflatia continua sa ne sacaie. Si ne va tot sacai vreo cinci-sase ani de aici inainte.

Important e ca inflatia scade. De fapt, inflatia s-a transformat in dezinflatie. Vedem asta, clar, din masuratorile facute pe 12 luni in urma. Luna de luna. Bunaoara, la 31 decembrie 2003, in urma masuratorilor facute pe 12 luni trecute, din decembrie 2002 pana in decembrie 2003, a rezultat o inflatie de 14,1%. Recent, dupa ce Institutul National de Statistica a terminat masuratorile pe alte 12 luni, din iunie 2003 pana in iunie 2004, am vazut ca inflatia a scazut pana la 12%. Si va fi tot mai mica, luna de luna, fata de 12 luni in urma. Pana ce va ajunge, in decembrie 2004, la sub 9%. Fata de decembrie 2003.

Daca, la distanta de 12 luni, inflatia scade neincetat, lucrurile nu curg la fel cand sunt luate in calcul ratele lunare. De la o luna la alta, inclusiv in 2004, rata inflatiei mai si urca. Asa cum

s-a intamplat in iunie anul curent. Dupa ce, in mai, inflatia coborase la 0,3%, in iunie s-a dublat: 0,6%. Din cauza unor corectii de preturi. Probabil ca si in iulie, tot sub influenta unor corectii, rata inflatiei va contiuna sa inregistreze valori in jur de 0,6%. Apoi, incepand din august, va intra intr-un proces de scadere.

Dezinflatia categorica, indicata de ratele calculate pe 12 luni, exprima o tendinta de calmare a preturilor. Ca efect al procesului treptat de insanatosire a vietii economice, din anii din urma.

Zig-zag-ul inflationist, indicand o luna cu inflatia in scadere, dupa care vin cresteri in lunile urmatoare, apoi iar scaderi, arata ca despartirea de trecut nu e inca finalizata. Ranile de pe trupul economiei, de dinainte si de dupa decembrie ?89, inca sangereaza. Vindecarea lor a intarziat mai cu seama fiindca trecerea la adevarurile economice a implicat mari riscuri, deseori asumate numai partial de catre guvernele tranzitiei, alteori neasumate in nici un fel. In acelasi timp, ani la rand au fost vazute numai pericolele, nu si binefacerile radicalizarii reformelor. Binefaceri ce ar fi dus inca de acum cativa ani la o inflatie sub 10%.

Fara indoiala ca trecerea fara sovaieli si fara intarzieri la adevarul schemelor de personal ar fi adus mai mult somaj. Dar ar fi adus, in primul rand, mai multa productivitate.

Adevarul costurilor de fabricatie ar fi cerut mai multa competenta si concurenta la sange. Sau, in caz contrar, restrangeri de activitate, inchideri de fabrici. Dar ar fi adus eficienta si ar fi determinat eliminarea muncii neperformante, a risipei, a furturilor.

In fine, adevarul rentabilitatii ar fi pus punctul pe i in procesul restructurarii intreprinderilor. Caci ar fi apropiat nu pur si simplu salariile de munca, raport adeseori nesemnificativ, ci salariile de recunoasterea muncii de catre piata.

Productivitate, eficienta, rentabilitate. Sunt adevaruri ce ar fi grabit dezinflatia, dar i-ar fi deranjat pe marii producatori. Motiv pentru care, adeseori, au fost preferate paturile caldute in care economia sa-si poata continua somnul.

Bunaoara, exista o alternativa la inflatie: extensia ofertei de marfuri si servicii pana la nivelul cererii acoperite cu bani. N-a mers. Intreprinderile statului n-au marsat. Asa ca a fost aleasa deschiderea "clasica". A fost pus in priza aspiratorul pe care istoria economiei il cunoaste sub numele de inflatie, cu scopul limpede de a absorbi surplusul monetar aflat la populatie si in economie. Dar si aici s-a lungit boala. Preturile au urcat intr-un sistem ce a folosit doua viteze de crestere si un mecanism complicat de frane. In 14 ani de inflatie, preturile au crescut de peste 2.300 de ori, inaintand fie cu viteza de corectie, necesara trecerii de la economia de comanda la economia de piata, fie cu viteza de ajustare, in vederea racordarii la temperatura indicata de rezulatele economice. Dar in tot acest timp au fost actionate si numeroase frane, care au tinut in loc cand corectia, cand ajustarea. Aceste sisteme de franare, bazate pe vechile scheme, de tip administrativ, au sfidat adevarul pietei, au dat ceasurile inapoi si au reorientat intreprinderile catre artificii economice.

Controlul administrativ al preturilor a reusit sa linisteasca un timp inflatia. Dar cu un cost foarte mare. Dupa ce, pe la mijlocul anilor ?90, preturile ne-au dat iluzia ca se cumintesc, inflatia a reizbucnit cu si mai mare violenta. Politicile populiste s-au razbunat cumplit.

Abia in 2000 inflatia a inceput sa fie cumintita. De atunci, a tot fost cumintita. An de an. Mai izbucneste inca, din cand in cand, in lunile in care se impun corectii de preturi. Apoi se calmeaza. Semnul bun e ca, totusi, dezinflatia are acum radacini puternice.

Sursa Gardianul