De la Statistica, vesti bune de pe frontul inflatiei. Dupa ce au fost incheiate socotelile pe aprilie, a iesit, pentru a treia luna consecutiv, o rata sub 1%: 0,6%. Rata anualizata: 7,4%. Daca luna de luna, timp de un an, rata inflatiei ar fi constanta (0,6% de 12 ori) am incheia 2004 cu mult sub tinta: 7,4%.
Timp de patru luni, lucrurile au mers bine. Fiindca doar in ianuarie am avut o inflatie ceva mai mare: 1,1%. In februarie insa, rata aproape ca s-a injumatatit: 0,6%. In martie, a fost si mai mica: 0,5%. Am incheiat primele patru luni din acest an cu o inflatie de 2,8%. Daca si in celelalte doua patrare s-ar mentine aceeasi rata, inflatia pe 2004 ar fi de 8,6%. Tot sub tinta. Iata, avem sanse ca tinta de inflatie de 9%, stabilita pentru 2004, sa fie atinsa. Dar sa nu ne grabim sa destupam sticla de sampanie, caci n-a venit inca ora victoriei. Inflatia pierde puncte, intr-adevar, insa n-a fost trantita la podea. In orice clipa isi poate reveni. De aici prudenta fata de relaxari, atat in politica monetara, cat si in politica salariala. Fiindca in conditiile mentinerii climatului inflationist, banii in plus ar putea fi repede inghititi de preturi in loc sa ajunga in afaceri ori in investitii.
Relaxari monetare vor fi totusi posibile, dar cu o conditie: sa fie dublate de mai multa munca performanta, de mai multa competenta in organizarea muncii si de o mai stransa legatura intre bani si produse noi pe piata, atat bunuri, cat si servicii. Si o relaxare salariala va fi posibila daca aceste conditii vor fi indeplinite. Acum, Banca Nationala se razboieste cu supralichiditatea din sistemul bancar, pe care economia reala n-o poate absorbi. Daca intreprinderile nu atrag banii, BNR n-are de ales si pune in functiune pompele de absorbtie. Si va continua sa le puna in functiune cat timp va dainui vocatia speculativa in economie, bazata pe credinta ca se pot face bani din vant.
Necazul e ca intarzie regenerarea muncii. Mai mult, creste numarul celor ce nu mai cred in rolul muncii ca generator de avutie. Prin urmare, continuam sa fim codasi in Europa la venitul national pe locuitor, la castigul mediu, la consumul real, la productiile agricole la hectar, la competitivitatea produselor industriale, la exportul pe locuitor si la multi alti indicatori. Desi am fi putut sa avem una dintre cele mai atractive piete si un nivel de viata cel putin decent. Daca nu ne-am fi incurcat in productivitatea scazuta a muncii, in consumurile extraordinar de mari, in risipa de resurse, in furturi, in delasare. Toate cuibarite sub mantaua uzata a statului-patron. Un imens cor deplange insa inconsistenta protectiei sociale. De parca o societate ar putea sa asigure securitatea sociala a cetatenilor ei inainte de a-si fi asigurat securitatea economica.
Ani buni, inflatia a fost nu doar mare, ci si nestatornica. Si cum aceasta inflatie mare si nestatornica s-a dovedit a fi sursa de profit murdar, din preturi si nu din munca, marile intreprinderi de stat au "cultivat-o". Drogul inflatiei a intretinut iluzia ca mai poate intarzia consolidarea financiara a intreprinderilor de stat. Ca poate fi sfidata piata. Si ca poate fi amanata gasirea de solutii pentru depasirea starii financiare fragile din acele intreprinderi unde se irosesc resurse si cresc arieratele.
Pana nu vom scapa de toate aceste necazuri, nu putem avea certitudinea consolidarii dezinflatiei. Asa ca razboiul cu preturile cataratoare continua. Marile intreprinderi de stat au exces de forta de munca. Trecerea la adevarul schemelor de personal e acum o urgenta.
Cele mai multe intreprinderi produc scump. Asa ca rationalizarea costurilor de fabricatie nu mai poate intarzia. Va fi insa nevoie de mai multa munca, de mai multa competenta si de concurenta la sange. Sau, in caz contrar, de restrangeri de activitate, de inchideri de fabrici.
Marea durere o produce insa lipsa de eficienta. Un handicap ce va putea fi depasit numai prin eliminarea delasarii, a incompetentei, a risipei, a furturilor. Si prin triumful competitivitatii. Toate aceste probleme vor putea fi solutionate prin noi investitii, dar mai cu seama printr-o mai buna organizare a muncii. Si printr-un raport adevarat intre bani si munca, intre salarii si recunoasterea muncii de catre piata.
Have something to add? Share it in the comments.