Stiri si noutati

Institutul Italian de Comert Exterior al Ambasadei Italiei la Bucuresti se implica, din ce in ce mai mult, in dezvoltarea colaborarii comerciale dintre IMM-urile italiene si cele rom?nesti

Institutul Italian de Comert Exterior al Ambasadei Italiei la Bucuresti/ICE/ se implica, din ce in ce mai mult, in dezvoltarea colaborarii comerciale dintre IMM-urile italiene si cele romanesti, a declarat, joi, directorul ICE, Ferdinando Pastore.
Cu prilejul prezentarii noii structuri a complexului expozitional Fiera del Levante, precum si a programului manifestarilor pe 2006, Ferdinando Pastore a subliniat ca, din 1997, Italia este primul partener comercial al Romaniei. Schimburile comerciale bilaterale – conform datelor furnizate de Departamentul roman de Comert – au atins in 2004 cifra de 8,528 miliarde de euro, cu o crestere egala cu 7,7 la suta fata de sfarsitul anului 2003.
Exporturile italiene in Romania au atins, la finele lui 2004, valoarea de 4,514 miliarde de euro, care reprezinta 17,18 la suta din totalul importurilor romanesti. Exporturile romanesti in Italia se ridica la cifra de 4,014 miliarde euro, sau 21,20 la suta din totalul exporturilor romanesti.
Pentru 2005, Ferdinando Pastore a estimat ca schimburile bilaterale vor depasi 9 miliarde euro.
"Intreprinzatorii italieni demonstreaza un interes crescand fata de sectorul agricol, prin achizitionarea sau luarea in arenda a unor loturi intinse pentru cultivari sau pentru cresterea animalelor. Pentru o mai buna colaborare, am apreciat benefica facilitarea participarii unor firme romanesti la expozitiile de constructii si de industrie agricola organizate de Fiera del Levante, Bari", a precizat Francesca Mazzoccoli, directorul Fiera del Levante.
Aceasta initiativa de atragere a investitorilor romani din cele doua din sectoarele de interes major pentru investitorii italieni – constructii si industria agricola – la manifestari de renume, precum cele organizate de Fiera del Levante urmareste unitatea economica a zonei mediteraneene si a Balcanilor, au precizat reprezentantii ICE.
Prima manifestare, cea dedicata industriei alimentare, va avea loc in perioada 7-9 aprilie, la Bari. Fiera del Levante are deja un parteneriat solid cu omologul roman, SC Romexpo SA.
Prezenta italiana in Romania s-a imbogatit de curand si datorita unui aport mai mare de investitori institutionali. In perioada 2003-2005, bancile italiene au fost interesate de piata romaneasca, pentru a consolida activitatea numeroaselor societati italiene care actioneaza in Romania.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *