Societatea Termoelectrica a incheiat un memorandum de intelegere cu grupul spaniol Union Fenosa, privind constructia unui grup nou, cu o putere instalata de 40 de MW, la CET Sud Bucuresti, a declarat managerul societatii, Ion Marcu. "Grupul, care va produce energie electrica si termica, va costa 40 milioane USD si va fi realizat prin montarea unei turbine pe gaze naturale", a precizat Marcu. Contractul comercial va fi semnat in luna septembrie. "Finantarea va fi asigurata fie dintr-un credit fara garantii guvernamentale acordat de Union Fenosa, returnat pe termen lung, fie printr-un contract de vanzare, tot pe termen lung, a energiei electrice si termice rezultata de la noul grup. Practic, o parte din incasarile rezultate in urma investitiei vor fi directionate pentru returnarea creditului", a spus Marcu. CET Sud este cel mai mare furnizor de energie termica si electrica pentru Capitala, care asigura mai mult de jumatate din consumul de apa calda si caldura a orasului. Union Fenosa este unul dintre cele mai mari grupuri care activeaza in sectorul energetic din Spania, cu activitati in domeniul productiei si distributiei de energie electrica si gaze naturale. Grupul detine, in Spania si in alte tari, capacitati de productie care insumeaza 12.000 MW. (M.D.)
Have something to add? Share it in the comments.