Piata asigurarilor din Romania va suferi un soc de proportii in perioada urmatoare, cand se estimeaza ca jumatate din societatile de profil vor disparea. Elementul care va provoca acest cataclism il reprezinta o recenta decizie a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), care prevede dublarea capitalului social al societatilor de asigurare. Aceasta masura nu va afecta in nici un fel marile companii de asigurari, care au deja un capital mult peste normele CSA. In schimb, printre societatile mai mici va avea loc o veritabila curatenie, cele mai multe dintre acestea vazandu-se puse in situatia de a trage obloanele.
Curatenie de primavara
In momentul de fata, piata autohtona a asigurarilor numara nici mai mult, nici mai putin de 47 de societati, ceea ce s-a dovedit a fi prea mult pentru nivelul economic actual al Romaniei. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a fost nevoita, deja, sa ia unele masuri, pentru a evita un dezechilibru major in piata. Astfel, prin decizia 147/11.04.2002 societatii ADAS Asigurare Reasigurare SA i-a fost retrasa autorizatia de functionare. De asemenea, trei saptamani mai tarziu, societatii Metropol i-a fost restransa activitatea, decizie care a fost retrasa la jumatatea lunii iunie. Acum, compania poate incheia toate tipurile de asigurari, cu exceptia asigurarii de pierderi financiare.
Capital de zeci de miliarde
Intrucat cele prezentate au demonstrat o fragilitate a pietei asigurarilor, CSA a decis sa inceapa o curatenie a acesteia. Astfel, conform ultimelor norme, capitalul social minim al societatilor de asigurare a fost majorat de la 7 miliarde de lei la 15 miliarde de lei, pentru asigurarile generale non-viata si de la 14 miliarde de lei la 30 de miliarde de lei, pentru asigurari generale, inclusiv cele obligatorii. De asemenea, pentru asigurarile de viata, capitalul social va fi majorat de la 10 miliarde de lei, la 21 miliarde de lei. "Ca urmare a acestor modificari, numarul asiguratorilor s-ar putea reduce la mai putin de jumatate anul viitor, cand vor intra in vigoare aceste prevederi", a declarat presedintele CSA, Nicole Crisan.
"O masura buna"
Specialisii sunt de acord ca decizia CSA era necesara si ca ea vine in sprijinul clientilor. Totusi, fie si indirect, aceste norme dau o mana de ajutor marilor companii, catre care se vor indrepta o parte din clientii ramasi pe drumuri. "Orice societate care doreste sa activeze in domeniul asigurarilor trebuie sa aiba rezerve suficiente pentru a putea plati clientilor despagubirile. Este evident ca acest lucru nu poate fi facut daca aceste societati nu au bani. Ca urmare, afirm ca decizia CSA este foare buna", ne-a declarat Angela Toncescu, presedintele Consiliului de Administratie al Asirom.
"Investitie mica, profit mare"
Numarul mare al societatilor de asigurare, pe de o parte, si capitalul redus al unora, pe de alta parte, este justificat de catre specialisti prin profitul initial urias al acestei activitati. "Asigurarile aduc profituri importante, in special in primul an de activitate, cand societatile nou-create nu sunt puse in situatia de a plati despagubiri. Astfel, acestea doar incaseaza banii, fara a avea la dispozitie, insa, sumele necesare pentru plata eventualelor despagubiri. Pot spune ca in multe cazuri acesta activitate este desfasurata de neprofesionisti, astfel ca o regrupare a pietei era absolut necesara", ne-a declarat Dumitru Staicu, director de dezvoltare in cadrul BCR Asigurari.
La mana CSA
Aceeasi sursa sustine ca multe dintre firmele care desfasoara activitati de asigurare sunt practic "societati de buzunar". Pentru a supravietui, acestea sunt obligate sa fuzioneze. Totusi, potrivit prevederilor in vigoare, transferarea portofoliului de contracte de asigurari catre o alta societate de profil se poate face doar in baza unui acord al CSA. De asemenea, cele doua societati, respectiv cea care transfera si cea care preia portofoliul, trebuie sa depuna o documentatie destul de complicata, care face ca fuzionarea sa devina destul de greu de realizat daca CSA se opune.
Have something to add? Share it in the comments.