Legislatia privind contributia la fondul pentru mediu naste discutii intre unele ministere. Astfel, in timp ce reprezentantii Ministerului Finantelor sustin ca legislatia este neclara in ceea ce priveste modul de calculare a contributiei la fondul de mediu, cei ai Administratiei Fondului pentru Mediu, institutie aflata sub autoritatea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, sunt de parere ca lucrurile sunt clare la acest capitol. Problema contributiei la fondul pentru mediu a fost ridicata recent de catre marile companii producatoare de tigari, care sustin ca nu cunosc nici macar modalitatea de plata, respectiv daca se aplica cota de 1,5 % asupra valorii incasate la care se adauga TVA sau nu. "Cine ar trebui sa plateasca, fabrica sau chioscarul din coltul strazii, sau amandoi?", se intreaba reprezentantii companiilor amintite. La randul lor, surse autorizate din cadrul Ministerului de Finante sustin ca actul normativ necesita "foarte multe corectii", care ar trebui facute de catre initiatorii acestuia.
Incasari de peste 40 de miliarde pe luna
Directorul Administratiei fondului pentru mediu, Gheorghe Ionel, spune ca "legea-i lege" si trebuie respectata, ca urmare nu ar trebui ca aceasta cota aferenta fondului de mediu sa se plateasca din accize. Oficialul Administratiei ne-a mai informat ca intr-o luna au fost colectate 40 miliarde lei, cu tot cu contributia aferenta tutunului, si aminteste ca amenzile variaza de la 100 la 500 milioane lei. "Cota este de 1,5 din valoarea incasarilor fara accize si TVA si este platita doar de producatorii si importatorii de produs finit din tutun", a mai informat Gheorghe Ionel. In ceea ce priveste ambalajele pachetelor de tigari, cota de 3% aferenta fondului de mediu se calculeaza la valoarea acestora, fara TVA.
Fondurile speciale, introduse in acciza
Problema fondurilor speciale, ca si cea a fiscalitatii, a fost dezbatuta deja de oficialii Finantelor impreuna cu cei ai producatorilor de tutun, ca de altfel si propunerea ca aceasta contributie, impreuna cu cea pentru sanatate si nu numai, sa fie consolidate in acciza. "Fiscalitatea va fi la fel de mare, dar se va produce o simplificare a sistemului", au mai spus reprezentantii companiilor producatoare de tutun. Dupa cum ne-au informat sursele citate, urmeaza sa fie programate intalniri cu Ministerul Finantelor, pe aceasta tema.
Have something to add? Share it in the comments.