Leonard Orban, negociatorul-sef al Romaniei in relatia cu Uniunea Europeana (UE), atrage atentia, intr-un interviu acordat ziarului nostru, asupra pericolelor care ar putea indeparta momentul aderarii tarii noastre la UE. Masurile ce vor fi adoptate in urmatoarele luni in domenii precum Concurenta, Justitie si Afaceri Interne vor atarna greu in balanta deciziei oficialilor europeni. In acest context, avertizeaza Leonard Orban, un risc important este cel legat de asigurarea controlului efectiv al oricarei masuri potentiale de ajutor de stat de catre Consiliul Concurentei. Continuarea reformei sistemului judiciar si lupta impotriva coruptiei, in special coruptia la nivel inalt, reprezinta alte domenii cu risc foarte mare, spune negociatorul-sef. In aceste zone, UE a dorit sa aiba clauze asiguratorii pentru ca Romania sa fie cat mai bine pregatita la momentul aderarii, a completat el.
– Sunteti la inceput de mandat si intrebarea fireasca in acest caz vizeaza obiectivele dvs. si ale Ministerului Integrarii pentru viitorul apropiat, dat fiind timpul foarte scurt ramas pana in 2007.
– Primul si cel mai important obiectiv este aderarea Romaniei la UE la 1 ianuarie 2007, moment pentru care trebuie sa fim cat mai bine pregatiti. Numai daca va fi pregatita, Romania va putea sa beneficieze deplin de avantajele statutului de membru al UE.
Pe termen scurt, cel mai important obiectiv este semnarea Tratatului de aderare si aceasta presupune cateva etape intermediare. Pe de o parte, finalizarea redactarii Tratatului in limba engleza si, ulterior, in limba romana, obtinerea acordului politic cu privire la textul Tratatului si, cel mai important lucru, obtinerea avizului conform din partea Parlamentul European.
Dupa semnarea Tratatului de aderare, prevazuta pentru finalul lunii aprilie, un moment foarte important din procesul de pregatire a aderarii este cel reprezentat de raportul Comunitatii Europene, un raport de monitorizare care va fi publicat, conform ultimelor informatii, in luna octombrie. Pana la acel moment, este foarte important ca Romania sa faca progrese semnificative in diferitele domenii ale pregatirii pentru aderare. In primul rand, amintesc de cele 11 clauze la capitolele Concurenta, Justitie si Afaceri Interne.
As adauga un obiectiv important care va rezulta dupa momentul semnarii Tratatului, cel al trecerii la o noua faza pentru Romania, faza ca avand statutul de observator activ. La respectivul moment, Romania va avea posibilitatea sa participe la toate actiunile la Bruxelles, inclusiv sa ia parte la discutiile privind modificarea si dezvoltarea legislatiei comunitare, ceea ce presupune ca, de fapt, Romania va putea lua parte la procesul de luare a deciziilor.
– Se stie ca traseul Romaniei este atent monitorizat de oficialii de la Bruxelles. Care ar putea fi "miscarile" ce ar produce "derapajul" in atingerea obiectivelor sale?
– Conform rezultatelor negocierilor, in cazul in care intervin probleme serioase pe una sau pe mai multe din domeniile acoperite de aceste clauze, 4 la capitolul de Concurenta si 7 la Capitolul de Justitie si Afaceri Interne, este posibil ca, in baza procedurii urmatoare, Comisia sa propuna si statele membre sa noteze, printr-o majoritate calificata, amanarea acestei aderari. Repet, in conditiile in care exista probleme serioase in indeplinirea masurilor respective.
In opinia mea, un risc important este cel legat de asigurarea unui control efectiv al oricarei masuri potentiale de ajutor de stat de catre Consiliul Concurentei. Legata de aceasta chestiune este implementarea deplina a legislatiei comunitare in domeniul ajutorului de stat. Aceasta mi se pare chestiunea ceea mai complicat de realizat, intrucat ea presupune masuri stricte cu impact important asupra economiei romanesti. In aceste conditii, masurile prezinta un anumit potential de risc. Orice fel de ajutor de stat, indiferent ca e la nivel central sau local, poate fi acordat numai dupa notificarea prealabila si autorizarea de catre Consiliul Concurentei. Exista riscul ca, la momentul aderarii, Comunitatea Europeana sa solicite Romaniei returnarea ajutorului de stat care nu respecta aceste conditii.
– In acest context, ce ne puteti spune despre cazul RAFO?
Exista un articol, inclusiv in ordonanta RAFO, care se refera la acordarea unui eventual ajutor de stat, numai dupa autorizarea de Consiliul Concurentei.
– Cum stam cu adoptarea si aplicarea legislatiei comunitare in domeniile sensibile?
– In general, in domeniul Concurentei, legislatia este 100% transpusa. Este o chestiune de implementare, de punere in aplicare. In ceea ce priveste Justitia, nu exista legislatie comunitara. Sunt mai multe modele. Pachetul legislativ care a fost adoptat la mijlocul anului trecut a reprezentat un pas semnificativ, in directia buna a reformei in Justitie. Asta nu impiedica ca anumite completari, adaugiri, ajustari sa nu se poata face in timp, daca exista niste solicitari din partea UE pentru modificarea unor acte normative, in sensul completarii lor. In ceea ce priveste reforma in lupta impotriva coruptiei, este nevoie de o strategie clara, actualizata, mai ales in plan eficient, dar si cuantificabila, prin care sa fie puse in aplicare intentiile de lupta impotriva coruptiei.
– Recent, s-au auzit voci care sustineau necesitatea redeschiderii unor capitole de negociere. Mai este posibil acest lucru?
– Capitolele de negociere nu mai pot fi redeschise. Nu se mai poate. In momentul de fata, exista decizia politica cu privire la inchiderea acestor capitole, a intregului proces. Suntem catre finalul elaborarii Tratatului de aderare, versiunea in limba engleza, pe care speram sa o terminam la sfarsitul acestei luni. Incepand din ianuarie 2005, negocierile de aderare ale oricarui stat candidat se duc pe alte reguli, mult mai dure decat cele care au fost anterior. Putem face o evaluare, ce ar fi insemnat ca Romania sa fi ratat obiectul 2004 si sa fi intrat in 2005. Ar fi intrat pe noile conditii si, sigur, aceste noi conditii ne-ar fi creat probleme, in special la capitolele Concurenta, Justitie si Afaceri Interne. Si nu numai.
Have something to add? Share it in the comments.