Distrigaz Sud are in exploatare 13.600 km de conducte si bransamente, din care aproximativ 44%, adica 5.950 km, au o durata de viata expirata. Potrivit directorului general, Liviu Duinea, in cadrul programelor de dezvoltare anuala, fondurile de investitii sunt alocate cu prioritate pentru reabilitarea sistemelor de distributie a gazelor naturale, prin inlocuirea retelei actuale de otel cu durata de serviciu expirata sau cu un grad avansat de uzura, folosind cu precadere conducte din polietilena. Societatea de distributie estimeaza pentru acest an realizarea unei cifre de afaceri de circa 485 milioane dolari, in crestere cu peste 10% fata de anul precedent. Totodata, profitul brut estimat pe primele sase luni din 2003 este de 10 milioane de dolari, ceea ce face ca prognozele privind rezultatele inregistrate de societate sa fie superioare celor obtinute in 2002. De mentionat faptul ca, in prima parte a anului in curs, Distrigaz Sud avea de recuperat creante de 6.300 miliarde de lei. Principalii datornici ai societatii sunt Termoelectrica, cu 840 miliarde de lei, Combinatul Turnu Magurele, cu 495 miliarde de lei, Nitramonia Fagaras, cu 370 miliarde de lei, Termocentrala Braila, cu 335 miliarde lei, ENET Focsani, cu 290 miliarde de lei, si Viromet Victoria, cu 160 miliarde de lei. In ceea ce priveste programul de investitii, directorul general al Distrigaz Sud, Liviu Duinea, sustine ca, pe langa surse proprii, societatea va obtine credite externe ce vor ajunge la nivelul de 15 milioane euro. Referitor la nivelul pierderilor de gaze din retea, acestea au fost reduse substantial, ajungand, astfel, la 0,37% din distributia totala. Exista insa si probleme care nu tin de conducerea Distrigaz, afirma Duinea. Una dintre acestea o reprezinta nivelul incasarilor, care, desi este la un nivel care poate fi considerat chiar exceptional, respectiv 94%, se afla, totusi, sub nivelul impus de Fondul Monetar International – 97%. Acest fapt, sustine seful Distrigaz, este de natura sa aduca prejudicii nu doar societatii, ci si sistemului energetic romanesc, in integralitatea sa. Cu toate acestea, strategiile aplicate de managementul societatii a facut ca, in momentul de fata, sa nu se inregistreze nici un fel de restante la plata taxelor catre bugetul de stat.
– Domnule director general, care a fost cifra de afaceri si profitul brut realizate de Distrigaz Sud in 2002?
– Cifra de afaceri din 2002 a fost de 452 milioane euro si reprezinta o crestere cu 8,2% fata de 2001, datorata in principal cresterii livrarilor de gaze atat catre consumatorii captivi, cat si catre cei eligibili. Aceasta cifra de afaceri a generat, pentru 2002, un profit brut in valoare de 9,5 milioane euro.
– Care sunt datele estimative pentru primele sase luni ale acestui an?
– Din rezultatele preliminare pe sase luni pot spune cu convingere ca Distrigaz Sud a inregistrat un profit brut de 10 milioane de dolari. Desi la prima vedere nu pare un profit mare, avem certitudinea ca in acest an vom inregistra rezultate superioare celor din 2002. De asemenea, ne-am incadrat in majoritatea prevederilor bugetare din bugetul de venituri si cheltuieli, iar veniturile Distrigaz Sud au fost mai mari decat cheltuielile.
– Care este volumul investitional pentru 2003 si ce proiecte sunt considerate prioritare?
– In primul rand, avem in vedere proiecte de mare anvergura in privinta inlocuirii conductelor cu durata de viata expirata. Investitiile vor fi axate cu precadere pe acest sector, deoarece, intr-o ordine a prioritatilor, aceasta se afla pe primul loc. Trebuie sa mentionez ca intre anii 2001-2002 am inlocuit 500 km de conducte, din care 250 km din resurse proprii. Acest program va continua si in 2003, intr-o prima faza din resurse proprii, apoi vom apela si la credite, de pe piata romaneasca si din exterior, in valoare de 15 milioane de euro. Consider ca ne vom atinge obiectivele daca vom reusi sa inlocuim 400-500 km de conducte. In orice caz, avem resurse proprii de 700 miliarde lei pentru investitiile din acest an.
Pe de alta parte, societatea noastra a facut mari eforturi pentru atingerea unui alt obiectiv prioritar: eliminarea pierderilor de gaze din retea. Astfel, daca in 2001 se inregistrau pierderi de gaze in balanta insumand 1,5%, prin investitii, acestea au fost reduse la 0,37%, in 2002.
– In ce masura este oportuna majoarea tarifelor la gazele naturale de la 1 iulie?
– Trebuie sa intelegeti ca, la nivelul Distrigaz Sud, in 2003 am inregistrat o crestere fara precedent a importului de gaze, de 150%, iar acest fapt aduce cu sine cheltuieli in valuta foarte mari, deoarece gazele au fost platite doar in parte din resurse proprii, pentru restul fiind nevoie de credite externe. Pe de alta parte, chiar daca pare exagerat, desi pe timpul verii consumul este evident mai redus, Distrigaz Sud impreuna cu Distrigaz Nord platesc totusi un milion de dolari zilnic pentru gazele din import. In aceste conditii, daca nu se va majora pretul, Romgaz si Petrom nu vor putea acoperi costurile pentru gazele produse din intern deoarece pretul final al gazelor naturale este rezultatul unui "cos" intre gazele din intern si gazele din import. Crescand ponderea gazelor din import in "cosul" national, scade pretul gazelor din intern sub costurile de productie, ceea ce nu poate fi acceptabil. In ce priveste tariful, acesta va creste cu 9%, de la 90 USD/1.000 Nmc la 99 USD/1000 Nmc.
– Potrivit proverbului "Iarna sa-ti faci car si vara sanie", cum se pregateste Distrigaz Sud pentru anotimpul rece?
– Va reamintesc faptul ca strategia Ministerului Economiei si Comertului din acest domeniu are in vedere cresterea cantitatii de gaze inmagazinata de la 2 miliarde metri cubi in 2002 la 2,5 miliarde metri cubi in acest an. Printre cei care se ocupa de inmagazinare se numara si Distrigaz Sud, cota noastra fiind de 150 milioane mc gaze inmagazinate, respectiv de 25 milioane metri cubi de gaze in fiecare luna de vara. Societatea noastra a inmagazinat deja, pana la aceasta data, 70 milioane mc de gaze, cantitate pe care am platit-o din resurse proprii. Aceasta, in conditiile in care in iarna in care a trecut, cele doua societati de distributie a gazelor naturale – Nord si Sud – au avut de platit o factura zilnica de 1,5-1,8 milioane de dolari pentru gazele de import.
– Cum stati cu incasarea facturilor la gazele livrate catre beneficiari?
– Aceasta este o mare problema. Gradul de incasare este 94%, fata de 97% cat este nivelul cerut de FMI. In prezent, Distrigaz Sud are de incasat aproape 6.300 miliarde lei. Trebuie sa spun deschis ca aceste datorii tind sa se cronicizeze, fapt ce aduce prejudicii intregului sistem energetic. Argumentez aceasta prin faptul ca, daca nu ne incasam banii de la Termoelectrica, CET Braila, ENET Focsani, Turnu SA, Nitramonia, COS Targoviste, nici noi nu avem cu ce plati contravaloarea gazelor primite de la Petrom sau Romgaz, nici pe cele din import si nici transportatorul Transgaz.
– In aceste conditii, va mai puteti onora platile la zi catre bugetul statului?
– Va pot spune ca Distrigaz Sud este la zi cu plata tuturor taxelor. Astfel, in primul semestru al anului, am platit peste 2.500 miliarde lei la bugetul de stat si la asigurarile sociale. Nu ne putem permite sa nu platim sau sa intarziem, pentru a fi, ulterior, obligati sa suportam si penalizarile.
Have something to add? Share it in the comments.