Stiri si noutati

LNM Holdings negociaza cu Guvernul retragerea unor facilitati fiscale, de la 1 ianuarie 2005

Marilena Dan

Grupul anglo-indian LNM Holdings renegociaza, in prezent, cu guvernul Romaniei, prevederile referitoare la ajutoarele de stat acordate prin contractul de privatizare al combinatului Sidex Galati, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, Narendra Chaudhary (foto), director general al Ispat Sidex. "Nu am ajuns la o decizie finala, dar avem incredere ca vom gasi o solutie rezonabila. In acest moment suntem satisfacuti de modul in care evolueaza discutiile cu Executivul", a spus Chaudhary. Potrivit declaratiilor sale, Grupul LNM este constient ca retragerea unor ajutoare de stat acordate prin contract, in 2001 (n.n., plata impozitului pe profit, de la 1 ianuarie 2005) este legata strict de negocierile de aderare ale Romaniei la UE si nu reprezinta o intentie a organizatiilor guvernamentale, "care au discutat proactiv cu LNM asupra modului de rezolvare a situatiei".

Facilitatile, reflectate in preturi?

Dupa ce a enumerat multiplele schimbari care au avut loc la Sidex in ultimii trei ani – cati s-au scurs de la semnarea contractului de privatizare – reprezentantul LNM a subliniat ca scutirea de impozit pe profit poate fi considerata ajutor de stat abia in 2004, in conditiile in care combinatul a inregistrat pierderi in primii doi ani si profit, abia in 2003. "Profitul Sidex in 2003 si 2004 ar fi fost acelasi si fara ajutor de stat", a spus Narendra Chaudhary. Intrebat despre valoarea procentuala a ajutorului de stat in profitul obtinut de Sidex, reprezentantul companiei a spus ca aceasta "nu poate fi estimata, intrucat este legata de pretul otelului pe piata romaneasca".

Cat priveste Taxa pe Valoarea Adaugata (TVA) pe importuri, pe care LNM Ispat va incepe sa o plateasca pentru prima data, potrivit contractului de privatizare, in aceasta luna, Chaudhary a dat asigurari ca firma isi va indeplini aceasta obligatie.

In 2003, Sidex a obtinut un profit net de peste 100 milioane de dolari, raportat la o cifra de afaceri de 1,28 miliarde de dolari. Conform estimarilor oficialilor companiei, in 2004, profitul va creste, iar cifra de afaceri a Sidex va atinge nivelul de 2,1 miliarde de dolari.

Incepand de anul viitor, LNM va fi parte a celui mai mare grup siderurgic din lume – Mittal Steel, care mai detine in Romania societatile Tepro Iasi, Petrotub Roman si Siderurgica Hunedoara.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *