Constructorul auto francez Renault SA a anuntat miercuri seara o crestere de doar un procent a veniturilor realizate in al treilea trimestru al acestui an, cresterea robusta de pe pietele internationale ajutand grupul francez sa depaseasca vanzarile slabe de pe piata domestica, informeaza AP.
In perioada iulie-septembrie 2005, Renault a realizat venituri de 9,54 miliarde euro, in crestere cu un procent comparativ cu 9,44 miliarde euro in perioada similara a anului trecut, dar mai mici comparativ cu 9,64 miliarde euro cat estimau analistii.
Renault a anuntat ca sedanul Logan a fost una dintre principalele surse de crestere a veniturilor sale. Masina lansata in Romania este acum produsa si in Rusia, Maroc si Columbia. De asemenea, subsidiara sud-coreeana Renault Samsung Motors a contribuit si ea la cresterea vanzarilor pe pietele internationale.
Pe primele noua luni ale acestui an, Renault a realizat venituri de 30,9 miliarde euro, in crestere cu 2,9 procente comparativ cu 30 miliarde euro in perioada similara a lui 2004. Renault a vandut aproximativ 1,93 milioane autovehicule la nivel mondial in primele noua luni ale anului, in crestere cu 3,4 procente comparativ cu perioada similara a anului trecut. Insa vanzarile de autoturisme Renault pe piata Europei Occidentale au scazut cu 2,1 procente, ceea ce a provocat scaderea cotei de piata a grupului francez de la 10,7 la 10,4 procente.
www.renault.com
Have something to add? Share it in the comments.