Un subiect nou insufleteste dezbaterea interna: banii trimisi de romanii care lucreaza in strainatate. Un fond important. Dupa anul 2002, am tras linie, dar inca nu au fost incheiate socotelile. Cand vor fi definitivate, vom sti exact si suma. Acum mizam pe o aproximatie: 1,5 miliarde de dolari trimisi acasa, in decursul anului trecut, de compatriotii nostri plecati sa munceasca prin alte tari.
Un blocaj: birocratia si coruptia
Unele voci s-au grabit sa rosteasca: au adus mai multi bani decat investitorii straini. A venit imediat si concluzia: mai e cazul, oare, sa ne mai preocupe atat de mult investitiile straine? Daca un astfel de gand ar castiga teren, ar fi grav. Si asa, in fata capitalului strain, birocratia si coruptia si-au strans randurile si au ridicat blocaje greu de trecut.
De capital strain avem nevoie ca de aer. Acest adevar il stim inca din istorie. Din istoria universala: tarile care au reusit sa atraga mai mult capital strain au fost cele dintai care au rupt lantul subdezvoltarii. Si din istoria noastra. Amintesc invataturile lui Xenopol: avem nevoie de capital strain, in absenta caruia dezvoltarea nu este posibila; mai ales acea dezvoltare in domeniile in care ne putem apropia de varf. Daca A.D. Xenopol vedea nevoia, P.P. Carp sugera metoda: "Atragerea de investitii straine ( indeosebi pentru infrastructuri si pentru deschideri de fabrici – n.a.) pentru a nu se sustrage putinele noastre capitaluri interne de la fireasca activitate economica productiva ce se desfasoara in tara".
Astazi, ca si in secolul trecut, ca si in anii interbelici ori de dupa razboi, adevarul subliniat de P.P. Carp e la fel de viu. Pentru ca aceasta problema, a investitiilor straine, nici macar n-ar exista daca piata interna ar fi capabila sa asigure in totalitate finantarea absolut necesara pentru programele economice interne. Dar nu este. Nu a fost nici in secolul trecut, cand a inceput dezvoltarea moderna a Romaniei, nu a fost nici dupa Primul Razboi Mondial si nici in anii socialismului. Nu este nici acum, in anii tranzitiei. Avem nevoie de investitii straine.
O provocare pentru Romania
Stim bine ca desele schimbari de norme si prevederi in domeniul fiscalitatii, ca si in alte domenii ale vietii economice, i-au adus la disperare pe investitori. Adeseori, investitorii straini au sugerat ori au spus deschis ca nu atat cotele de impozitare ceva mai inalte descurajeaza, cat imposibilitatea de a-si face planuri de afaceri pe care sa poata conta. Si asta, din cauza schimbarilor neintrerupte intervenite in legislatie. Daca vom reusi sa punem capat acestei practici antieconomice si sa asiguram reglementari stabile pe timp indelungat, Romania va cunoaste o schimbare de atitudine a investitorilor straini.
Stabilitatea, insa, nu este legata numai de legiferari. Stabilitatea e legata si de dinamica vietii economice. Desele schimbari de directie ale unor indicatori de baza, cand in jos, cand in sus, miscari ce adauga sau scad multe procente, i-au derutat pe investitori in anii trecuti. Deruta lor s-a reflectat in cifre de afaceri in scadere, in cheltuieli neprevazute, in profit mai mic ori chiar in pierderi. De aici s-a conturat inca o provocare pentru Romania. Si inca un program, ce prinde acum viata: asigurarea stabilitatii directiilor de miscare a indicatorilor economici. Numai asa investitorii isi vor putea face proiecte si programe, avand o imagine cat de cat clara cu privire la dinamica preturilor, a dobanzilor si a cursurilor de schimb, a cotelor de impozite si taxe. Pentru a putea socoti cat vor cheltui si cat vor castiga.
O importanta linie de miscare
Am ajuns, deci, in punctul cel mai sensibil: castigul investitorilor straini. E limpede ca ei nu vin aici din generozitate, ci manati de interese economice. Dar ar putea fi altfel? Nicidecum. Problema este alta: cat castigam noi?
Virgil Madgearu, economistul si politicianul care a analizat in profunzime economia nationala, trasaturile specifice ale dezvoltarii societatii romanesti, a vazut in investitiile straine o importanta linie de miscare. Animat si el de frumusetea doctrinei "Prin noi insine!", i-a descoperit limitele si a relevat ca imbratisarea exclusivista a unei astfel de viziuni ar putea fi periculoasa pentru Romania. De altfel, in cele din urma, multi dintre promotorii tezei "Prin noi insine" au sfarsit prin a se declara de acord cu politica "Portilor deschise pentru capitalul strain".
Desigur, au fost si idei contrare. C. Radulescu-Motru se temea ca investitorii straini aduc din Occident libera concurenta, fapt economic ce nu se potriveste moravurilor poporului roman. Iar Dimitrie Gusti, intr-un studiu publicat in "Enciclopedia Romaniei", monumentala lucrare aparuta in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial, era si mai drastic: "O viata economica cedata strainilor duce la exploatarea nemiloasa a bogatiilor tarii si la secarea posibilitatilor de trai pentru generatiile viitoare". Evident, era vazuta numai fata urata a medaliei. Nu se vedea si reversul: castigul adus tarii de capitalul strain. Ar fi grav sa repetam, astazi, greseala lui Ceausescu si sa optam pentru datorii externe masive, in locul investitiilor de capital strain. E nevoie, insa, de o pace, care sa puna capat razboiului de 100 de ani cu investitiile straine. Atunci, am putea angaja credite externe numai in limitele strict necesare, urmand ca alte nevoi sa fie acoperite de investitii venite din afara tarii.
Have something to add? Share it in the comments.