Stiri si noutati

Mari consortii petroliere din Europa si SUA concureaza pentru Petrom

Ilinca Teodoriu

La numai doua zile dupa ce Dan Ioan Popescu, ministrul economiei, anunta ca pentru privatizarea SNP nu s-a primit decat o singura scrisoare de intentie, din partea consortiului ruso-britanic TNK-BP, la finalul termenului de depunere a solicitarilor de participare si-au manifestat interesul pentru preluarea pachetului de 33,34% din actiunile SNP inca 14 companii si consortii petroliere. "Lista celor 15 este impresionanta din toate punctele de vedere, atat ca numar, dar si ca forta", a declarat Dan Ioan Popescu.

Marea absenta: LukOil

Cea mai mare surpriza a fost insa faptul ca, pe lista celor 15, nu figureaza si compania LukOil, cu atat mai mult cu cat presedintele acesteia, Vagit Alekperov, a declarat, cert, saptamana trecuta, faptul ca societatea pe care o conduce va participa la privatizarea SNP. Pe de alta parte, o alta surpriza a constituit-o si prezenta printre cele 15 companii a unor societati mai putin cunoscute, in spatele carora pot sta insa companii puternice. Referitor la absenta companiei LukOil, oficialul MEC nu a parut foarte surprins. "Ma surprinde si nu ma surprinde. Piata mondiala a petrolului are un grad ridicat de competitivitate, iar companiile sunt nevoite sa elaboreze strategii proprii de dezvoltare pe termen lung sau mediu, care depasesc procesul de privatizare a unei societati sau a alteia", a declarat Dan Ioan Popescu. El a adaugat insa ca, pana la 10 noiembrie, data pana la care se vor depune ofertele preliminare neangajante, pot sa apara noi consortii, noi legaturi intre ofertanti. "Ei se vor putea asocia cu alte companii, fiindca au depus scrisori de intentie si nu s-au angajat sa vina singuri", a mai spus Popescu. El a exclus posibilitatea ca o companie care nu a depus o scrisoare de interes sa participe singura la privatizarea SNP.

Lista scurta a ofertantilor, peste 10 zile

Potrivit oficialului MEC, pana la data de 30 septembrie, Comisia Speciala pentru privatizarea SNP va elabora lista scurta a companiilor selectate pentru faza urmatoare a procesului. "Sper ca lista scurta sa fie cat mai lunga, deoarece ea elimina solicitarile care nu sunt conforme cu anuntul de privatizare", a precizat Popescu. Potrivit acestuia, deoarece firma Kanooz Al Watan din Arabia Saudita nu a prezentat informatiile de referinta privind situatia proprie, este posibil sa fie exclusa din start de pe lista scurta. In faza ulterioara, ce se va incheia pe 10 noiembrie, se vor depune ofertele prin eliminare neangajante. In aceasta perioada, comisia de privatizare va discuta cu fiecare ofertant. Ofertantii care respecta conditiile impuse de comisia de privatizare vor putea sa depuna ofertele finale pana la data de 31 ianuarie 2004, finalizarea procesului avand ca termen sfarsitul lunii martie a anului viitor.

Lista societatilor si consortiilor care au depus scrisori de intentie

      ALON INC., SUA

      PKN ORLENA, Polonia

      HELLENIC PETROLEUM S.A., Grecia

      MOL, Ungaria

      Occidental Oil and Gas Holding Corporation (OOGHC), Los Angeles, California, SUA

      GRUP SICOMIGA SINGLEMAN ONG Agigea, Romania

      HALLIBURTTON – SUA+REGAL PETROLEUM PLC+S.C. TENDER S.A., Romania

      TNK – British petroleum – Consortiu ruso-britanic

      CONOCO PHILLIPS UK – Marea Britanie

      KANOOZ AL WATAN OIL – Arabia Saudita

      GAZPROM, Rusia

      ENI, Italia

      PHOENIX OIL LTD, Cipru

      OMV, Austria

      Glencore, Anglia

Ion Iliescu: Privatizarea Petrom trebuie facuta cu atentie

Presedintele Ion Iliescu a declarat, ieri, la Pitesti, ca privatizarea Petrom trebuie facuta cu atentie si ca partenerii pe care-i va avea Romania trebuie judecati foarte serios. "Privatizarea Petrom nu trebuie sa fie un proces lasat la intamplare. Trebuie sa judecam foarte serios partenerii pe care-i vom avea pentru ca sa asiguram valorificarea superioara a acestui potential si nu cum s-a mai intamplat in anumite situatii sa pierdem, ca e usor", a spus Iliescu.

Seful statului a criticat faptul ca unele persoane vad privatizarea Petrom ca o masura de a scapa statul de o povara, catalogand acest mod de a trata procesul de privatizare drept "o maniera primitiva".

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *