Stiri si noutati

Membrii CNVM se contrazic pe tema Legii SIF-urilor

Statutul Societatilor de Investitii Financiare (SIF) si modul in care trebuie legiferata activitatea acestora nasc disensiuni in cadrul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). "Reglementarea statutului SIF-urilor printr-o lege separata de cea a valorilor mobiliare ar permite concentrarea actionariatului acestor institutii si transformarea lor, in timp, in holdinguri financiare", a declarat, ieri, Victor Eros, comisar in cadrul CNVM. Acesta o contrazice, astfel, pe Gabriela Anghelache, sefa sa directa si presedinte al CNVM, care a afirmat, saptamana trecuta, ca nu este nevoie de o Lege a SIF-urilor, regulile de functionare a acestora fiind incluse in Legea pietei de capital consolidate.

Victor Eros a mai spus, in cadrul unei conferinte privind conducerea corporativa, organizata de Bursa de Valori, Rasdaq si Asociatia Actionarilor din Romania, ca va fi creata "o piata speciala pentru cuponari". Este vorba despre cele 15-16 milioane de oameni care au beneficiat de programul de privatizare in masa si care nu au ce face cu actiunile primite. Potrivit lui Victor Eros, aceste actiuni vor putea fi vandute in cadrul unei sectiuni special organizate in cadrul noii piete de capital consolidate. Aceasta va aparea in maximum un an si va include cele doua piete deja existente, respectiv Bursa de Valori si Bursa Electronica Rasdaq. (M. Guta)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *