Stiri si noutati

Ministerul Agriculturii: In 2003, s-au obtinut productii-record

Ilinca Teodoriu

Cu toate ca din balanta comerciala a tarii noastre reiese faptul ca Romania este un recunoscut consumator de alimente importate, valoarea acestora depasind anul acesta un miliard de euro, potrivit Ministerului Agriculturii, in 2003, se inregistreaza cresteri semnificative la majoritatea indicatorilor economici.

Astfel, potrivit ministrului Ilie Sarbu, care a prezentat, ieri, bilantul MAPAM, pe langa productii superioare anului 2002 la toate culturile, exceptand graul, anul acesta a crescut si numarul utilajelor agricole achizitionate de producatori. De asemenea, potrivit MAPAM, fata de anul precedent a crescut si numarul suprafetelor irigate cu circa 470.000 hectare, fiind infiintate 276 asociatii de udatori.

In paralel cu dezvoltarea exploatatiilor agricole, din datele autoritatilor si efectivele de animale au crescut la toate speciile. Si la capitolul privatizare, datele MAPAM prezinta o situatie favorabila, atat fostele IAS, cat si societatile din industria alimentara fiind trecute in proprietate privata.

"Din punct de vedere al integrarii, la capitolul agricultura, Romania s-a prezentat mult mai bine decat alte tari, astfel incat anul viitor se vor finaliza si negocierile", a declarat Valeriu Steriu, secretar de stat in MAPAM. Si in domeniul sanitar-veterinar au fost adoptate majoritatea directivelor europene, la fel ca si in cazul protectiei mediului. Rezultatele spectaculoase inregistrate anul acesta, in special in pri- vinta productiilor, au luat prin surprindere chiar si autoritatile.

Astfel, anul acesta, oficialii MAPAM au comparat productia de lapte obtinuta cu debitul fluviului Dunarea." Productia totala de lapte estimata in acest an poate inlocui volumul apei din fluviul Dunarea la un debit mediu, pe o lungime de 1,5 kilometri", sustine Petre Daea, secretar de stat in MAPAM.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *