Susanele.ro

Ministrul Finantelor declara ca nu este de acord cu unele prevederi din Codul Fiscal

Ministrul Finantelor Publice, Ionut Popescu, a admis, joi, intr-o dezbatere televizata, ca ”nu este de acord cu unele parti ale Codului Fiscal, dar a subliniat ca parlamentarii nu au anulat ”in nici un caz” filozofia acestui Cod Fiscal.

”Ar fi trebuit ca modificarile sa intre intre in vigoare cu o luna mai devreme, dar trebuie sa respectam vointa Parlamentului. Nu-mi convine ca s-au redus unele taxe pe care noi le majorasem, de exemplu impozitul pe castigurile de pe piata de capital, care nu au mai fost lasate la 10 la suta pentru acest an, ci la unu la suta, TVA la cinematografe nu a mai fost introdus”, a spus ministrul.

Ionut Popescu a explicat de ce unele prevederi pot fi interpretabile, in special cele privind impozitarea castigurilor de pe piata de capital. ”Fara sa iau apararea Parlamentului, nu exista lege pe lumea asta care sa nu aiba o portita. Asta fac consultantii fiscali, te sfatuiesc cum s-o interpretezi, cum sa scapi /…/. Peste tot in lume exista astfel de situatii si nu am avut pretentia ca facem o lege perfecta”, a spus Popescu.

El a explicat ca MFP incearca ca de anul viitor sa reglementeze evitarea dublei impozitari pe dividende, considerand ca nu este normal din punct de vedere principial ca cei care fac tranzactii pe bursa sau speculatii pe piata imobiliara sa nu plateasca impozite.

”Acum avem un impozit de unu la suta pentru dobanzile la depozitele bancare, dar din 4 iunie a.c. castigurile din dobanzile la depozitele bancare vor fi impozitate cu 10 la suta, doar pentru depozitele constituite dupa data de intrare in vigoare a legii”, a subliniat ministrul finantelor.

Legea a fost promulgata de presedintele Traian Basescu, caruia i-a fost trimisa pe fax (in Japonia), iar in trei zile de la publicarea in Monitorul Oficial va putea fi aplicata, a precizat ministrul.

”Vina pe care ne-o asumam noi la Ministerul Finantelor este ca nu am calculat bine timpul cat ar putea sta proiectul de lege la Parlament. ?titi ca am mai amanat o data aceasta ordonanta, care trebuia sa intre in vigoare la 1 mai, dar ne-am dat seama ca acest lucru nu se va putea intampla si am decalat termenul la 1 iunie, sperand ca va fi timp suficient de dezbateri in Parlament, dar din pacate nu s-a intamplat asa. Dar cred ca cel putin acum lucrurile sunt clare”, a explicat Ionut Popescu.

Referindu-se la tranzactiile pe bursa, ministrul s-a artatat deschis tranzactionarii titlurilor de stat, prin care statul se imprumuta, in prezent, de la bancile comerciale.”Sunt sustinatorul unor asemenea tranzactii si avem astfel de discutii cu cei de la Banca Nationala”

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *