Gradul de ocupare a hotelurilor din statiunile de la Marea Neagra este de numai 41%-42%
Desi in varf de sezon, statiunile de pe litoral se confrunta, in mare parte, cu o scadere substantiala a numarului de turisti romani si straini, situatie ingrijoratoare pentru investitorii din domeniu si nu numai. Tarifele prohibitive pentru majoritatea romanilor, concurenta externa acerba si slaba promovare a ofertei autohtone sunt principalele cauze pentru care numarul turistilor aflati pe litoral este considerabil mai mic fata de perioada similara a anului trecut, recunosc hotelierii.
Tarife, la concurenta cu cele din… Spania
In prezent, gradul de ocupare a unitatilor de cazare de pe litoralul romanesc este de circa 42 %, ceea ce l-a determinat pe ministrul transporturilor, constructiilor si turismului, Miron Mitrea, sa sugereze proprietarilor de hoteluri de pe litoral o reducere a tarifelor. "In iunie, gradul de ocupare pe litoral a fost de 39 %, cu 5-6 % mai ridicat fata de iunie 2002, insa la inceputul lui iulie s-a inregistrat o scadere si se pare ca, pana acum, gradul de ocupare este de 41-42 %. Romania are un nivel de tarifare pe litoral comparabil cu cel din Spania si Grecia si mult mai ridicat fata de cel practicat de tarile vecine. De aceea, am sugerat investitorilor de pe litoral sa reduca preturile cu 20-25 %. Noi nu putem interveni in acest sens, dar le-am facut o sugestie si ei s-au aratat de acord sa vina cu preturi acceptabile pentru turistii romani", a declarat, ieri, Mitrea, dupa o intrevedere cu investitorii de pe litoral.
In afara tarifelor mari, vizavi de calitatea ofertei, a politicii de preturi si de ..apa rece de la mare, oficialul MTCT a mai remarcat ca si la capitolul promovare mai sunt multe de facut. "Romania face un marketing neprofesionist sau insuficient in turism", a punctat ministrul, care pune pe seama acestuia si caderea turismului de week-end.
Redresarea, conditionata de investitii
Si tour-operatorii au sugerat investitorilor o reducere a tarifelor pentru cresterea numarului de clienti, unii dintre ei anuntand oferte speciale. "Incepand cu 17 iulie, vom vinde pachete de servicii de 14 zile, la pret de 10 zile, ceea ce inseamna o economie de circa 30 %. Avem o astfel de oferta din partea hotelurilor Panoramic, Amfiteatru si Belvedere din Neptun – Olimp, care au un grad de ocupare foarte scazut", a afirmat Iulian Andrei, director general al Eurolines.
Doru Glavan, directorul general al Agentiei Latina SA Constanta, a subliniat ca tarifele din Romania sunt comparabile cu cele din Spania si Grecia si cu mult mai mari fata de cele din Bulgaria, Turcia sau Tunisia, chiar daca serviciile sunt inferioare calitativ. Glavan spune ca tarifele de pe litoralul romanesc "au afectat numarul de turisti straini, care a scazut, in medie, cu 5-6%, pierderile fiind de cateva sute de milioane de dolari". Litoralul bulgaresc este ocupat in proportie de 80-90%, pentru ca tarifele fac fata concurentei internationale, iar serviciile sunt de calitate, spune Glavan. Tour-operatorii au cerut proprietarilor de hoteluri o atentie mai mare in negocierea tarifelor pentru 2004.
Fond pentru Dezvoltarea Turismului
Miron Mitrea a mai informat ca va propune Guvernului constituirea unui Fond pentru Dezvoltarea Turismului. "Nu este un fond in care va cumpara actiuni oricine de pe strada, ci va avea o destinatie foarte clara. In prezent, lucram la el. Daca vom gasi investitori, va fi operational, daca nu, nu. Noi vom construi proiectul din punct de vedere institutional, urmand ca administrarea sa fie privata".
Credite BEI pentru infrastructura
Banca Europeana pentru Investitii (BEI) ar putea acorda, in maximum doi ani, credite de 200 milioane euro pentru dezvoltarea turismului din Romania. "Este vorba de un imprumut de 150 milioane euro, contractat de statul roman, ce va fi utilizat pentru dezvoltarea infrastructurii "grele" necesare turismului – drumuri, aeroporturi, cai ferate, alimentari cu apa", a spus Mitrea, adaugand ca patronatele vor fi consultate in privinta celor cinci-sase zone spre care vor fi orientate investitiile pentru modernizarea infrastructurii. "Un alt credit special, de 50 milioane de euro, va fi destinat operatorilor privati si va fi utilizat pentru hoteluri, restaurante si baze de tratament. Creditele BEI au o maturitate mai mare si dobanzi mai reduse, ceea ce ii va ajuta pe cei care fac investitii in turism", a aratat Mitrea.
In luna septembrie va fi constituit un grup de lucru, format din reprezentantii patronatelor din turism si cei ai MTCT, care va analiza problemele fiscalitatii (fiind posibila reducerea TVA pentru turism la 9% din 2004) si va realiza o evaluare a taxelor pe urmatorii cinci ani, astfel incat investitorii sa-si construiasca planurile de afaceri pe niste previziuni oficiale.
Cat priveste statiunea Europa, propusa pentru realizare de fostul ministru Dan Matei Agathon, Miron Mitrea a mentionat ca aceasta este "o idee, nu un proiect" si ca, in viziunea sa, este preferabila construirea unor bungalouri si casute ascunse in "salbaticia naturii", care s-ar integra mult mai bine in specificul peisajului din zona Sulina.
Have something to add? Share it in the comments.