Monitorizarea Romaniei de catre Comisia Europeana, Banca Mondiala si FMI impune o coordonarea cat mai buna a activitatii de control pentru eliminarea rapida a unor disfunctionalitati, dar si pentru o adaptare la cerintele institutiilor internationale. "Una dintre temele importante a fost privatizarea. Acum exista zeci de mii de litigii in legatura cu privatizarea, discutiile acestea fiind nesfarsite in legatura cu cat valora sau cu cat trebuia vanduta o societate", a spus premierul Adrian Nastase, in cadrul conferintei ANC. Seful Guvernului a apreciat ca aceste litigii sunt oarecum neplacute, mai ales ca multe arhive s-au distrus, iar unele institutii ale statului nu au vrut sa colaboreze pentru clarificarea acestor probleme. "Faptul ca multe dintre cauze au inceput in instante sau la institutiile statului e pacat, pentru ca s-au pierdut oportunitati deosebite pentru aducerea la bugetul statului de sume importante, care puteau fi folosite", a mai spus premierul. Totodata, primul-ministru a subliniat ca trebuie gasita o abordare atenta in ceea ce priveste fondurile comunitare, pentru ca vor veni din ce in ce mai multi bani dinspre comunitatea europeana, iar controlul utilizarii acestor fonduri trebuie sa fie extrem de riguros. "Daca unii s-au jucat cu banii statului roman si poate ca si autoritatile de control au fost mai putin riguroase – pentru ca e foarte clar ca nu este in ordine ceea ce s-a intamplat cu banii statului roman – in ceea ce priveste banii comunitatii europene, acest lucru nu se poate intampla", a mai spus Nastase.
Have something to add? Share it in the comments.