Stiri si noutati

Noua banci europene au depus, ieri, scrisorile de intentie pentru preluarea controlului CEC

Noua banci s-au aratat interesate de preluarea pachetului majoritar de actiuni detinut de stat la CEC, sase dintre ele fiind deja prezente in Romania. Astfel, potrivit Ministerului Finantelor (MFP), pana ieri, la ora 17.00 – termenul limita pentru prezentarea scrisorilor de intentie, si-au depus candidaturile Banca Monte dei Paschi di Siena S.p.A., Dexia Bank, EFG Eurobank, Erste Bank, National Bank of Greece, OTP Bank, Rabobank, Raiffeisen Zentralbank Oesterreich Aktiengesellschaft in consortiu cu Raiffeisen International Bank – Holding A.G. si Societe Generale. JPMorgan plc., Consultantul de privatizare, urmeaza sa distribuie Acordul de Confidentialitate potentialilor Investitori care indeplinesc criteriile de preselectie. Depunerea de catre potentialii Investitori a Acordului de Confidentialitate semnat este o preconditie pentru preselectie. Lista scurta care include Investitorii preselectati urmeaza sa fie stabilita nu mai tarziu de 9 septembrie 2005. Investitorii preselectati vor avea acces la camera de date a bancii si vor putea depune ulterior ofertele finale, la un termen care nu a fost inca stabilit. MF scoate la vanzare o participatie de pana la 75% din capitalul CEC, dar nu mai putin de 50% plus o actiune, pretul fiind solicitat in euro si in numerar. Criteriile de preselectie impun ca investitorii sa fie institutii financiar-bancare de reputatie internationala, cu capital propriu de cel putin 1,5 miliarde de euro la finele lui 2004, cu rating de investitii. In cazul unui consortiu, cel putin unul din investitori trebuie sa indeplineasca aceste criterii, iar acesta trebuie sa reprezinte cel putin 51% din consortiu si sa cumpere cel putin 31% din actiuni. Ministerul isi rezerva dreptul de a solicita o a doua runda de oferte finale angajante imbunatatite de la primii doi ofertanti, daca diferenta dintre ofertele lor este mai mica de10%. CEC este a patra mare banca din Romania in functie de marimea activelor, care au atins la finele lui 2004, conform standardelor internationale IFRS, 1,312 miliarde euro. (C. Neacsu)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *