Delta Dunarii a redevenit destinatia ideala pentru o vacanta in mijlocul naturii, fapt dovedit si de numarul din ce in ce mai mare de turisti inregistrat. Daca anul trecut, Delta a fost vizitata de peste 50.000 de turisti, in sezonul estival 2004-2005 numarul acestora se va dubla. "Potrivit datelor noastre, numai in grupuri organizate, Delta Dunarii a reprezentat locul de vacanta pentru 50.000 de turisti, majoritatea straini. Acestora li se adauga insa si cei care au venit cu familia sau prietenii, in mod individual. Potrivit estimarilor noastre, anul acesta ne asteptam sa primim peste 100.000 de turisti", a declarat Virgil Munteanu, guvernatorul Administratiei Rezervatiei Biosfera Delta Dunarii (ARBDD).
Trei baze turistice, inaugurate in vara
Pentru ca tot mai multi turisti sunt interesati sa-si petreaca o parte din concediu in Delta, a crescut si numarul investitorilor care construiesc hoteluri si baze de agrement in aceasta zona. "In prezent, sunt disponibile 3.000 de locuri de cazare, insa in acest an se vor inaugura inca trei noi baze de agrement. Prima dintre acestea este situata la 20 kilometri de Tulcea, intre Somova-Parches, si este singura baza ecologica de agrement din Europa. Cea de-a doua se afla in localitatea Lunca si va fi deschisa la jumatatea lunii iunie, iar cea de-a treia baza se gaseste la Sfantu Gheorghe si va fi inaugurata cu ocazia Festivalului de Film, in luna august", a precizat Virgil Munteanu. Pe langa unitatile specializate in turism, cei interesati sa-si petreaca in Delta cateva zile pot opta si pentru pensiunile agroturistice. "Cu toate ca nu exista inca programe agroturistice pentru aceasta zona, localnicii au inceput deja sa-si modernizeze locuintele. In plus, speram ca in perioada imediat urmatoare, bancile sa introduca noi pachete de oferte in vederea acordarii de microcredite pentru amenajarea pensiunilor agroturistice", ne-a mai spus oficialul ARBB.
Initiativa: "Impreuna pentru o Delta mai curata"
Pentru a preintampina efectele negative ale cresterii numarului de turisti asupra ecosistemului Deltei Dunarii, compania Henkel Romania a demarat campania "Impreuna pentru o Delta curata". Lansat la implinirea a 10 ani de activitate pe piata romaneasca, acest program de curatire a Deltei prevede achizitionarea de pubele de depozitare selectiva a sticlelor de tip Pet, precum si a doua prese pentru compactarea acestor ambalaje. "Seturile de pubele vor fi amplasate in Sfantu Gheorghe, Sulina, Maliuc, Uzlina, Crisan, Mila 23, Chilia Veche, Tulcea si Pardina. Cele doua prese au fost date in folosinta primariilor din Sf. Gheorge si Sulina, urmand ca astfel de aparate sa fie puse la dispozitia administratiilor din alte localitati, la solicitarea acestora", a declarat Liviu Sfrija, director Henkel Romania. Valoarea totala a proiectului se ridica la aproximativ 50.000 de dolari.
Have something to add? Share it in the comments.