Stiri si noutati

Opt proiecte de infrastructura, finantate cu 332 milioane de euro prin ISPA

Romania va beneficia de 332 milioane de euro, prin Programul ISPA pentru finantarea a sapte proiecte de mediu si a unui proiect de infrastructura rutiera. Potrivit unui comunicat al Ministerului Finantelor Publice, cea mai mare suma este destinata constructiei variantei de ocolire Deva-Orastie la standard de autostrada. Valoarea proiectului este de 151 milioane euro, iar contributia Uniunii Europene se ridica la 113 milioane euro. Peste 100 milioane de euro vor fi angajati pentru reabilitarea unei statii de tratare a apei din municipiul Bucuresti, din care 70 milioane de euro sunt asigurati din fonduri comunitare. UE a mai aprobat alte cinci programe de reabilitare, modernizare sau extindere a sistemelor de apa si canalizare. Finantarea nerambursabila se ridica la 29,8 mjilioane euro pentru Baia Mare, 31,2 milioane euro Turnu Severin, 31,8 milioane euro Botosani, 21,75 milioane euro Ramnicu Valcea si 16,8 milioane euro Bistrita. Totodata, municipiul Galati va beneficia de 17,2 milioane euro in vederea realizarii unui sistem integrat de management al deseurilor. Din 2000, tarile candidate, inclusiv Romania, primesc asistenta financiara nerambursabila din partea UE prin intermediul programelor de preaderare PHARE, ISPA si SAPARD. (Stefan Etves)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *